În condiţiile în care proporţile scorului au fost limitate de câteva intervenţii salutare ale portarilor timişoreni.
După primul sfert de oră, elevii antrenorilor Gligore Czari şi Eremia Pârâianu conduceau cu 11-1 şi au intrat la vestiar cu 19-9.
La reluare, oaspeţii au prins parcă mai mult curaj, contribuind la spectacolul sportiv: 22-11 (min. 35), 29-17 (min. 50), 37-20 (min. 57). Diferenţa s-a mai redus pe final, şi pentru că reşiţenii au evoluat în inferioritate numerică.
Aşadar, partida s-a încheiat cu 39-24, în favoarea U.C.M. Reşiţa, gruparea reşiţeană dovedindu-se net superioară la toate capitolele.
Miercuri, de la ora 11.00, este programată, tot în „Polivalentă“, întâlnirea revanşă.
