Caraş-Severin, Romania

Au mai rămas patru zile până la startul în noua ediţie a Ligii Naţionale de handbal masculin, prima etapă fiind programată sâmbătă, 4 septembrie a.c. Drept urmare, U.C.M. Reşiţa a încheiat, practic, stagiul de pregătire. Pentru că, în aceste zile elevii antrenorilor Gligore Czari şi Eremia Pârâianu vor urma un program axat pe refacere, recuperare şi menţinere a tonusului muscular, după o perioadă grea, cu multe meciuri de verificare, la intervale scurte de timp.

Numai săptămâna trecută au susţinut şapte teste, în şase zile. Cu adversari destul de puternici, precum Pick Szeged (35-31 şi 31-35), H.C. Oroshaza (37-34 şi 36-29), H.C. Kecskemet (35-24), Dinamo Pancevo (47-19) şi Universitatea Politehnica Timişoara (34-30). Ultimele trei partide au fost susţinute tot în deplasare, de această dată la Timişoara, în cadrul „Cupei Politehnica“.

„A fost un adevărat tur de forţă, care ne-a arătat unde suntem, înaintea primei etape, ne-a declarat antrenorul principal Gligore Czari. Suntem pe drumul cel bun. Jucătorii sunt puţin obosiţi, dar până la meciul de la H.C. Odorhei îşi vor reveni, pentru că punem accent pe recuperare. Suntem foarte optimişti şi vom juca la victorie indiferent de adversarul care va fi în faţa noastră“.

În cele şapte partide tehnicienii au avut la dispoziţie următorul lot de jucători: Szabo, Antonaru – Tucanu, Rohozneanu, Ghionea, Georgescu, Fenici, Irimescu, Petrea, Pârâianu, Stamate, Stan, Djordjevic, Vujadinovic, Grozăvescu şi Popovici. Au lipsit Florin Cuciula şi portarul Ionuţ Irimuş, ambii indisponibili.