Timp de trei zile, la Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava, s-a desfăşurat cel de-al treilea turneu al Campionatului Naţional de handbal al junioarelor III, Seria H. La prima apariţie pe teren propriu, micile handbaliste de la Universitatea Reşiţa au vrut să lase o impresie cât mai bună.
Uşor progres
Este binecunoscut faptul că majoritatea componentelor echipei sunt mai mici ca vârstă decât adversarele şi această situaţie se reflectă în rezultatele înregistrate. Fără victorie şi cu câte un punct penalizare la fiecare meci, pentru nerespectarea cerinţelor de talie şi de vârstă, Universitatea are însă ca obiectiv formarea unei echipe competitivă pentru sezoanele viitoare.
„A fost un turneu greu, aşa cum mă aşteptam, dar îmbucurător este faptul că uşor, uşor se vede un progres la aceste fetiţe, a spus profesorul Cristian Busuioc. Aşteptăm următoarele turnee şi sperăm să jucăm din ce în ce mai bine. La anul vom juca tot la junioare III şi, zic eu, vom putea emite pretenţii. În turneul de la Reşiţa, am avut două reprize bune. Şi mă refer la prima repriză a meciului cu Sebeş, care s-a terminat cu cel mai strâns scor realizat de noi până acum (3-6), şi la prima parte a întâlnirii cu echipa din Hunedoara“. La rândul său, observatorul Ioan Râpa a afirmat că echipa reşiţeană va avea un cuvânt de spus în anii următori, pentru că acum e dezavantajată de diferenţa de vârstă“.
Lotul reşiţean
Prof. Cristian Busuioc a mizat la acest turneu pe următoarele jucătoare: Andra Ioţa, Iasmina Roşian, Adriana Voina, Rebeca Pecoli, Hermina Burcea, Lavinia Grozuţa, Lorena Mocodean, Oana Muţiu, Laura Dumitrescu, Anita Matula, Adina Pâşlă, Cristina Boeriu, Diandra Toşu, Maria Pîrcioagă.
Marian Cărăvan
[email protected]
