CARAȘ-SEVERIN – Putem fi de acord atât că județul nostru-i ca o floare și că are nevoie de promovare, dar și că, parcă, ar mai fi nevoie de ceva!
Întrucât este vorba despre o activitate economică, ce anume i-ar mai trebui turismului nostru dincolo de laudatio și lamentatio ar putea decide, asumându-și responsabilitatea, o organizație de management a destinației (OMD). Ar fi putut și până acum dacă ar fi fost înființată, deoarece baza legală există din 2018, când a fost adoptată Legea nr. 275 privind aprobarea OG nr. 15/2017 pentru modificarea și completarea OG nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România!
„Acum 3-4 ani, când pe PNRR se discuta de OMD-uri și de posibilitatea ca OMD-urile regionale să primească finanțare de până la 2 milioane de euro, am încercat să inițiez un astfel de OMD regional. Am fost informați de la Ministerul Turismului că: «Nu, cele regionale nu le facem noi, le face Ministerul.» și am abandonat ideea. Nu s-a întâmplat nimic! Acum, toată lumea de la București plânge să se facă OMD-uri regionale pentru că ei nu le-au făcut.“, explică primarul Reșiței, Ioan Popa.
Intenția acestuia este să demareze, să impulsioneze înființarea unui OMD cu reprezentativitate județeană, care să poată fi integrat, ulterior, unuia cu acoperire regională. „Va trebui cu siguranță să cooptăm Băile Herculane, Moldova Nouă, comunele de lângă Semenic și Muntele Mic, toate zonele din județ cu o brumă de turism în jur, plus câteva hoteluri rezonabile și ONG-uri. E singura metodă prin care poți realmente să promovezi o regiune. Tot ce se întâmplă afară, în Europa de Vest, se întâmplă prin aceste OMD-uri.“, a adăugat edilul.
Pentru a ști încotro vrem să ne îndreptăm, e bine să știm de unde plecăm. Potrivit Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, la data de 3 decembrie 2025, județul Caraș-Severin figura pe lista structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare clasificate cu 471 unități, 5.282 spații și 11.162 locuri, dintre care 138 unități (29%), 2.554 spații (48%) și 5.273 locuri (47%) se aflau pe raza Băilor Herculane. În ceea ce privește structurile de primire turistice cu funcțiuni de alimentație publică clasificate, acestea erau la aceeași dată în număr de 257, din care 70 (27%) în stațiunea de pe Valea Cernei.
Potrivit Institutului Național de Statistică, în perioada 1 ianuarie – 31 septembrie 2025, în județ au fost înregistrate 174.039 sosiri de turiști în unități de primire de pe raza a 37 de UAT din județ. În 28 dintre acestea numărul turiștilor înregistrați (oficial) în primele 3 trimestre a fost sub 1% din total (între 2 și 1.282) ceea ce, în pofida potențialului, le menține din punct de vedere statistic la nivelul unor zone cu o „brumă de turism“. În schimb, Băile Herculane au înregistrat 123.236 (71% din sosiri), Reșița 10.499 (6%), Caransebeș 7.380 (4%), Turnu Ruieni 6.819 (4%), Oravița 5.479 (3%), Sasca Montană 3.076 (2%), Văliug 2.976 (2%), Sichevița 2.113 (1%), iar Berzasca 1.831 (1%). Din cele 508.027 înnoptări, Băile Herculane și-a adjudecat 410.075 (81%), Reșița 16.994 (3%), Turnu Ruieni 11.087 (2%), Caransebeș 11.015 (2%) și Oravița 10.420 (2%), acestea reprezentând 90% din totalul înnoptărilor din primele 9 luni ale anului.
Având în vedere că, potrivit legislației citate „obiectivele OMD, indiferent de nivel, sunt reprezentate, printre altele, de creșterea notorietății brandului turistic de destinație, creșterea duratei sejurului/turist și creșterea numărului de turiști din destinație într-un an“, mai adăugăm că în perioada menționată, durata medie a șederii a fost de 2,92 zile, iar indicele mediu de utilizare netă a capacității de cazare turistică în funcțiune, de 31,48%.
JCS-Walter Fleck
