Caraş-Severin, Romania

În prima jumătate a campionatelor ediţiei 2010/2011, organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Caraş-Severin, au activat aproape 80 de arbitri. Adică cei care au reuşit să treacă examenele organizate în vara anului trecut.

„Cavalerii fluierului“, un segment foarte important în angrenajul fotbalului judeţean, au avut un program intens de pregătire, în special de pregătire fizică, sub coordonarea Comisiei Judeţene de Arbitri Caraş-Severin, preşedinte Gheorghe Balaj. Activitate supervizată de Nicuşor Asandei, vicepreşedintele A.J.F. Caraş-Severin, şi apoi de Mircea Medar, directorul general al forului judeţean de fotbal. Aceasta pentru că preşedintele Costinel Ristache are, printre principalele obiective, ridicarea standardului arbitrajului din judeţ, şi promovarea a cât mai mulţi „cavaleri“ la nivelurile superioare.

Două aspecte care sunt în strânsă legătură. Astfel că, dacă arbitrii reuşesc să-şi exprime calităţile în meciurile din judeţ, să evite incidentele de pe terenuri, atunci pot aspira la mai sus. Iar exemplul cel mai elocvent este „asistentul“ Marius Nicoară, din Băile Herculane, care a promovat în elita arbitrajului românesc, fiind singurul arbitru din Caraş-Severin care oficiază în Liga I.