Au primit cartele pre-paid şi snacksuri la intrare, au avut posibilitatea de a-şi picta, artistic, faţa şi s-au distrat la o petrecere care nu putea fi organizată decât de… studenţi. „Bună seara Timişoara!” Asta a ţipat luni noaptea, din toţi rărunchii, solistul trupei Vama, Tudor Chirilă, de nenumărate ori, pe scena din No Name. Balul bobocilor de la UVT s-a transformat într-o petrecere de pomină, tipic studenţească, cu băutură, chiote şi două concerte memorabile. În feluri diferite, din păcate. No Name-ul, arhiplin, a devenit pentru o noapte sălaş al nostalgiei şi al bunei-dispoziţii. O combinaţie ciudată de stări, dar având în vedere că microfonul a fost stăpânit, cel puţin în prima parte a nopţii, de Tudor Chirilă, nu este de mirare. Băieţii de la Vama au făcut un show incendiar, au amintit studenţilor de mare, de majorate şi de poveşti de iubire pe care le credeau uitate. „A plâns! Tudor a plâns!”, exclama o fană în baie, imediat după concert. Da, Chirilă a plâns, pe… „Zmeul”. Vama a cântat aproape două ore, piesele vechi având cea mai mare priză la public. Spre final, pe „Hotel Cişmigiu”, studenţii nu îi mai lăsau pe membrii trupei să coboare de pe scenă. S-a demonstrat încă o dată că piesele celor de la Vama, mai mult sau mai puţin „vechi”, se înscriu în muzica unei generaţii, una care ştie să se distreze, care a petrecut cel puţin o noapte într-un cort pe malul mării şi care… îşi doreşte să voteze cu porcul parlamentar. Noua piesă a trupei, „Tata taie porcu’”, lansată într-un mod original, a adus zâmbete pe feţele multor studenţi din public. După reprezentaţia formaţiei mioritice, a venit rândul invitatului de peste hotare, R.I.O. să întreţină atmosfera. A început în forţă, chiar cu melodia care i-a adus celebritatea, „Shine on”. A revenit şi şi-a continuat concertul, cu acelaşi hit, pe care l-a mai repetat încă odată puţin mai târziu, dar nu a reuşit să egaleze succesul reputat de trupa românească „din deschidere”. Cu toate acestea, R.I.O a readus publicul în prezent şi i-a încălzit pentru petrecerea de după. Care s-a întins până târziu, spre dimineaţă.
