Caraş-Severin, Romania

Unitatea de învăţământ a avut, de-a lungul anilor, nu mai puţin de 400 de slujitori ai catedrei, 32 dintre profesorii de ieri fiind prezenţi la manifestarea de ieri, în cadrul căreia au fost premiaţi şi au beneficiat de un program special tradiţional, pregătit de elevi.

Dintre aceştia, s-a distins Gertrude Ringeisen (78 de ani), unul dintre vechii directori ai liceului, care a fost decanul de vârstă al acţiunii, alături de care s-au remarcat multe alte personalităţi ale vieţii educaţionale reşiţene.