CARAŞ-SEVERIN – Aceasta e una dintre concluziile desprinse din ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice!
Vestea bună, comunicată membrilor CCDCPPV de către reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, constă în faptul că în județ nu au fost înregistrate cazuri de toxiinfecții alimentare, notificări transmise prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje și nici reclamații referitoare la condițiile de depozitare, transport și comercializare a ouălor. „La nivelul județului, în baza catagrafierii unităților conform programului strategic, au fost efectuate în total de 329 controale în depozite și magazine alimentare și au fost recoltate 3 probe, cu rezultate corespunzătoare. De asemenea, conform controalelor tematice – verificarea modului de respectare de către operatorii din sectorul alimentar a condițiilor sanitare veterinare referitoare la transportul și depozitarea ouălor provenite din statele membre ale UE sau țări terțe și destinate procesării, ambalării, reambalării și/sau comercializării pe piața României, au fost efectuate 214 controale oficiale, în unități de tip supermarket și magazine alimentare, unde nu au fost constatate neconformități. A fost prelevată o probă din supermarket, ouă origine Bulgaria, în vederea determinării de Salmonella (coajă și conținut), cu rezultat corespunzător.“, se arată în informarea prezentată de directorul executiv al DSVSA, Pavel Borchescu (foto).
Vestea mai puțin bună e că am retrogradat în categoria județelor neproducătoare de ouă, în care industria de profil lipsește cu desăvârșire, abstracție făcând micii producători de ouă, de subzistență. „Referitor la ouă, din păcate am constatat – nu știam despre acestă situție – că în județul Caraș-Severin nu mai avem producători de ouă! Unitatea de la Bocșa, Avicola, s-a profilat pe producerea de pui pentru carne și a oprit producția de ouă. Astfel că, în județul nostru, toată ouăle sunt din România sau, poate din import!“, a concluzionat prefectul Ioan Dragomir.
Revenind însă la vestea bună, este important și liniștitor, mai ales în perspectiva Sărbătorilor Pascale, faptul că există un program strategic de control al ouălor, riguros respectat și aplicat.
JCS-Walter Fleck
1 Comentariu
Specific partidului unic: prefectul nu stie ce se intampla in judet.
Mai grav e ca prin Caras-Severin nici primarii nu prea stiu ce se intampla pe la ei prin comune / orase.