Caraş-Severin, Romania

La Sala Polivalentă s-au încheiat, ieri, întrecerile turneului al treilea al Campionatului Naţional de Handbal al Junioarelor III, Seria H. În competiţie este înscrisă şi echipa Clubului Sportiv Universitatea Reşiţa, care participă cu sportive mai mici ca vârstă decât adversarele lor.

Dar, în acest an, obiectivul este formarea unei echipe, fără să se pună accent pe scoruri. Pentru că, deocamdată, acestea sunt modeste. Însă de la un turneu la altul se observă o îmbunătăţire a jocului formaţiei reşiţene, care poate avea un cuvânt important de spus începând cu sezonul viitor.

Echipa pregătită de prof. Cristian Busuioc a înregistrat următoarele rezultate: 16-30, cu Clubul Sportiv Şcolar Hunedoara; 9-35, cu C.S.Ş. Petroşani; 7-16, cu Liceul cu Program Sportiv Sebeş şi 4-22, cu C.S.Ş Drobeta Turnu Severin. Celelalte rezultate: Petroşani – Sebeş 21-14, Dr. Tr. Severin – Hunedoara 18-15, Petroşani – Dr. Tr. Severin 20-21, Dr. Tr. Severin – Sebeş 16-12, Hunedoara – Petroşani 16-17, Sebeş – Hunedoara 21-24. Partidele din cadrul turneului găzduit de Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava au fost arbitrate de reşiţenii Daniel Lupu, Adrian Lupşa, Mircea Carabeţ, Alexandru Ciati, Emilian Stanciu şi Dorinel Gurbină.

După trei turnee din actualul sezon la nivelul junioarelor III, Universitatea Reşiţa nu a acumulat nici un punct. Următorul turneu este programat în perioada 29-31 ianuarie 2010, în organizarea L.P.S. Sebeş.

Marian Cărăvan
[email protected]