CARAȘ-SEVERIN – Ziua Protecției Civile în România este marcată, în județul nostru, prin trei zile de manifestări deosebite. Salvatorii vor deschide porțile inspectoratului pentru vizitatori, dar vor fi și în mijlocul cetățenilor, prilej cu care vor fi derulate un ceremonial militar, exerciții demonstrative și diferite prezentări!
„În data de 28 februarie 2023 sărbătorim 90 de ani de protecție civilă în România. Primul document de legiferare a protecției civile în România a fost Înaltul Decret regal nr. 468, semnat de Regele Carol al II-lea la data de 28 februarie 1930. În anul 1933, decretul este publicat în Monitorul Oficial ca Regulamentul de funcționare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene, act care a stat la baza înființării primelor structuri cu atribuții de apărare civilă în România, atribuții îndeplinite în prezent de inspectoratele pentru situații de urgență. Pentru a marca importanța acestui eveniment, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin va desfășura o serie de activități care presupun informarea preventivă a cetățenilor, cât și pregătirea acestora, în mai multe localități ale județului!“, transmite inspectoratul cărășean.
În zilele de 27 și 28 februarie salvatorii vor fi în mijlocul cetățenilor, pentru a organiza puncte mobile de informare preventivă a populației pe linia protecției civile în Centrul Civic din municipiul Reșița, Parcul Tricolorului, Zona Kaufland din Luncă și Govândari, Parcul Dragalina din municipiul Caransebeș. Iar pentru ziua de luni, 27 februarie, a fost programată convocarea semestrială cu șefii serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență în cadrul unui simpozion, în sistem videoconferință.
Marți și miercuri, 28 februarie și 1 martie, la sediile subunităților de intervenție din Reșița, Caransebeș, Oravița și Moldova Nouă se vor organiza exerciții și expoziții de tehnică, în cadrul celor două zile ale porților deschise, derulate în intervalul orar 10.00-14.00.
În 28 februarie, va avea loc ceremonialul militar organizat cu ocazia Zilei Protecției Civile la sediul inspectoratului, începând cu ora 13.00, urmat de un exercițiu de salvare de la înălțime executat de personalul din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița.
Nu trebuie uitat exercițiul de alarmare publică „Miercurea alarmelor“, derulat în intervalul orar 10.00 – 11.00, ce urmărește antrenarea autorităților administrației publice locale, verificarea funcționării sistemelor de alarmare și, nu în ultimul rând, de pregătire a populației prin cunoașterea semnificației semnalelor de alarmare.
Pentru primele două zile ale lunii martie au fost programate activități practice privind modul de comportare în situații de urgență, precum și tehnici de acordare a primului ajutor, în unitățile de învățământ din localitățile Caransebeș (Școala Generală nr. 8), Oravița (Școala Gimnazială „Romul Ladea“) și Moldova Nouă (Grădinița cu Program Prelungit nr. 2). Iar în data de 1 martie, Asociația Sportivă Nera va organiza Cupa Protecției Civile de minifotbal și tenis de masă, în Complexul Sportiv UBB Reșița.
„Protecția civilă trebuie să fie o preocupare constantă a tuturor factorilor de decizie, dar și a cetățenilor simpli. Cunoașterea riscurilor la care o comunitate este expusă este deosebit de importantă, un om informat fiind un om pregătit. Pe plan internațional, Ziua Protecției Civile este aniversată la 1 martie!“, informează ISU „Semenic“.
JCS-A.M.