Sărbătoarea Sfântului Ilie la credincioşii sârbi din satele din Clisura Dunării este mare prilej de bucurie. Cu această ocazie, la Lescoviţa are loc hramul sau ruga bisericii, prilej ca întreaga comunitate să petreacă timp de trei zile.
„Ruga satului Lescoviţa adună la un loc toţii fii localităţii. Aceştia vin din toate colţurile lumii, unii chiar din Australia sau Canada, alţii de prin Europa. Dimineaţa se merge la cimitir, unde se aprinde o lumânare în memoria celor plecaţi dintre noi, apoi oamenii participă la slujba religioasă din biserica satului. Urmează un prânz alături de cei dragi, unde fiecare povesteşte ce a făcut şi văzut din timpul scurs de la ultima întâlnire“, spune Iva Stoicevici, organizatorul sau naşul rugii din acest an. Spre seară, gazdele şi musafirii – goştii, cum li se spune în Banat – merg în faţa bisericii, unde are loc tradiţionalul joc şi hora satului. Fiindcă sârbii ştiu să se distreze, parcă an de an sunt tot mai mulţi participanţi.
„Cel mai mult îi atrage muzica adusă tocmai din Serbia şi jocul alături de rude şi prieteni. Acesta se încheie abia în zori, lumea merge să se odihnească, pentru ca seara să o ia de la capăt. Această petrecere ţine trei zile şi de organizare se ocupă cel mai destoinic sătean, ales de obşte ca totul să iasă perfect şi să nu se facă de ruşine în faţa musafirilor“, ne povesteşte şi Jiva Cocar.
„Eu m-am mutat în Australia din anul 1995. Sunt căsătorită acolo, am viaţa mea, muncesc în trei locuri. Sunt atâţia ani de când am plecat, acolo îmi merge foarte bine, am de toate, dar tot aici mă simt acasă. Acum mă chinui să-l învăţ pe soţul meu, care este din Mauritania, un joc nou. Acum doi ani l-am învăţat hora, acum trebuie să înveţe brâul şi ardeleana pe picior. Prinde foarte repede fiindcă are dansul în sânge, dar i se par foarte lungi cântecele. De fapt, sunt suite de dansuri bănăţene, dar o să-i explic altă dată cum stau lucrurile“, spune râzând Sanela Stoiecevici.
„Noi locuim dinainte de 1989 în Canada. Asta nu ne împiedică să facem atâta drum cu avionul până acasă, în România“, spune şi Miliţa Jivcovici. Doi bătrâni stau pe margini şi privesc cu bucurie dansul tinerilor. Nepoţii le-au adus scaune de acasă ier ei admiră spectacolul sprijiniţi în bastoane. „Era frumos şi când eram noi tineri, dar era mai sărăcie ca acum. Credeţi că este puţin lucru să vezi aproape 1.500 de oameni care se prind în joc? Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat ziua de astăzi să mă pot bucura“, povesteşte Iovanca Vlasici.
„Acolo joacă patru generaţii: sunt bunicii, copii, nepoţii şi strănepoţii, adică eu şi toată familia mea“, completează Ioţa Vişatovici, cu ochii plini de lacrimi de bucurie. „O fi greu, o fi criză, dar ruga merge înainte. Nu ne învinge nici măcar Boc cu criza lui“, mai adaugă un alt sătean râzând. „Deja ne gândim cum să ne pregătim la anul pentru a fi o sărbătoare şi mai reuşită“, încheie Vlada Vişativici.
Sorin Goruianu