CARANSEBEȘ – Două firme din Reșița și una din Târgu Mureș vor cele aproape 4 milioane de lei, atât cât oferă Primăria Caransebeș pentru introducerea rețelelor de gaz în trei cartiere din municipiu!
Inițial, la prima licitație s-a prezentat doar un singur ofertant, o firmă din Târgu Mureș, care a considerat însă că sunt prea puțini bani pentru anvergura lucrărilor care trebuie realizate. Și așa și era, valorile fiind calculate la nivelul anului 2018, trei ani mai târziu și după doi de pandemie, prețurile fiind mult mai mari, mai ales în construcții. A fost nevoie ca Primăria Caransebeș să mărească valoarea contractului, de la 2,1 milioane de lei la 3,8 milioane de lei, și să reia licitația. Iar de data asta s-au primit trei oferte. Două dintre acestea ale unor firme din Reșița (Calor Grup și Dia Termo Instal Vest) și una de la aceeași firmă din Târgu Mureș (Montrepcom) care a venit și la prima licitație, de data aceasta suma de bani pusă la bătaie de municipalitate fiind pe placul mureșenilor.
„Obiectivul principal al contractului este proiectarea si execuţia lucrărilor pentru investiţia <<Extindere rețea de gaze cu 3 branșamente în municipiul Caransebeș, judeţul Caraș-Severin>>. Proiectul propune servicii de proiectare, adică Documentație Tehnică pentru Autorizație de Construire, inclusiv documentații pentru obținerea avizelor solicitate în Certificatul de Urbanism, Proiect Tehnic, Detalii de Execuție, POE, Asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul execuției, precum și Execuție de lucrări de extindere rețea de gaze cu 3 branșamente în lungime totală de 5.446 metri”, spun cei de la Primăria Caransebeș.
Reamintim că este vorba de proiectarea și execuția extinderii rețelei de gaz pe străzile Valea Cenchii, Corcana și Calea Timișoarei. Urmează acum evaluarea celor trei oferte, termenul limită pentru desemnarea unui câștigător fiind data de 28 martie 2022.
JCS-R.M.