Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Administraţia locală de pe Valea Cernei a anunțat recent lansarea a trei proiecte importante, a căror valoare totală se ridică la aproximativ 16 milioane de lei. Proiectele vizează achiziţia de autobuze electrice, amenajarea de piste pentru biciclete, precum şi digitalizarea transportului public în comun, susţine Cristian Miclău, primarul oraşului Băile Herculane!

Achiziţia de autobuze electrice, mai exact 4 la număr, se va realiza în parteneriat cu comuna Mehadia, finanţarea fiind asigurată din PNRR. Autobuzele au o lungime de 10 metri, sunt nepoluante, iar pentru încărcarea lor se vor amenaja 6 staţii de încărcare. Valoarea totală a acestui proiect este de 11.387.977,27 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile din PNRR este 9.569.728,80 lei. Valoarea cheltuielilor neeligibile este asigurată de la bugetele locale. Perioada de implementare este de 40 luni, începând de la 21.12.2022 şi până la 21.04.2026.

Cel de-al doilea proiect, „Amenajare pistă de biciclete pe ruta Mehadia-Băile Herculane“, are ca principal obiectiv realizarea a 1 km de pistă pentru biciclete cu o lățime de minim 2,4 m în mediul urban şi 3 km de pistă pentru biciclete cu o lățime de minim 2 m în mediul rural, inclusiv în extravilan, la care se adaugă amenajarea a 2 stații de reîncărcare pentru mașinile electrice, cu finanțare nerambursabilă. Valoarea totală a proiectului este de 3.221.907,15 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile din PNRR este 2.707.485,00 lei. Şi pentru acest proiect perioada de implementare este de 40 luni, începând cu 20.01.2023 şi până la 20.05.2026.

Al treilea proiect anunţat de administraţia locală din Herculane este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și finanțat din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul I. -Tranziția verde, Componenta C10 – Fondul Local. Vizează digitalizarea transportului public în comun, valoarea totală a proiectului fiind de 1.171.602,60 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile din PNRR este de 984.540 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 40 luni, începând de la 20.01.2023 şi până la 20.05.2026.

JCS-Nicoleta Moraru