În şedinţa de vineri, 29 ianuarie 2010, Comitetul Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul nostru, a adus pe ordinea de zi, subiecte precum situaţia utilizării biletelor de odihnă şi tratament, repartizate anul trecut, modul lor de acordare în acest an, dar şi un raport cu privire la activitatea desfăşurată de către Casele de Ajutor Reciproc din componenţa Filialei Caraş-Severin în anul 2009.
Astfel, conform declaraţiei directorului economic al Casei Judeţene de Pensii, Manuela Maliţa, anul trecut au fost mai puţine bilete pentru tratament balnear decât în anii precedenţi şi asta datorită faptului că au fost încheiate prea târziu contractele cu staţiunile vizate. La un număr de şase mii de cereri au fost acordate doar trei mii de bilete, existând astfel, persoane cu afecţiuni destul de grave care nu au putut beneficia de acestea. Astfel, pentru anul acesta, s-a reanalizat modul de acordare a biletelor şi în urma criterilor aprobate, prioritare vor fi doar anumite categorii de beneficiari.
Aceştia sunt cei care au beneficiat de bilet de tratament balnear în ultimii doi ani, cei care au cuantumul pensiei mai mic de 400 de lei, beneficiarii de drepturi în baza unor legi speciale, persoanele cu handicap şi salariaţii care lucrează în mediu radioactiv (aceştia primesc bilete gratuite). În momentul în care cei care beneficiază de bilete vor fi anunţaţi şi nu se prezintă în termen de zece zile pentru a ridica biletul, acesta va fi acordat următoarei persoane ca punctaj. „Ne aşteptăm să fie bilete mai puţine anul acesta.
După cum ştiţi bugetul este mic iar oamenii trebuie să înţeleagă că nu sunt fonduri suficiente pentru rezolvarea tuturor problemelor“, a declarat Manuela Maliţa, dir. ec. al CJP C-S. Cererile se pot depune prin poştă, personal sau printr-un delegat, la sediul Casei de Pensii, dar şi la sediile punctelor de lucru din judeţ.