Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Pe calea ferată Caransebeş – Arad modernizată până în 2026 vor circula şi locomotive noi, din 2027! Ministerul Transporturilor a primit, săptămâna trecută, din partea Băncii Europene de Investiţii, confirmarea finanţării unui proiect în valoare de peste 470 milioane euro, în baza căruia va fi posibilă achiziţionarea a 62 de trenuri electrice!

„Noua investiţie va conduce la creşterea frecvenţei de călătorie utilizând transportul feroviar şi la o reducere semnificativă de emisii de CO2 (de 29,2% raportat la situaţia actuală).“, potrivit MT. Ştirea este de înteres şi pentru locuitorii judeţului, în condiţiile în care o parte a ramelor achiziţionate vor întra în serviciu pe relaţia Arad – Timişoara – Caransebeş, una dintre cele 11 rute avute în vedere. Proiectul are ca termen de implementare 2027, până în 2026 preconizată fiind „Modernizarea liniei feroviare Caransebeş – Timişoara – Arad“, proiect de 8,7 miliarde lei, finanţat prin PNRR.

Deşi, potrivit terminologiei folosite de MT, linia porneşte când de la Arad, când de la Caransebeş, este vorba despre unul şi acelaşi tronson măsurând 162 km, pe care se va putea circula cu 160 de km/h. Licitaţia pentru loturile 1 Caransebeş-Lugoj şi 2 Lugoj-Timişoara Est a fost lansată în iunie 2021, acesta din urmă, în valoarea de 1,74 mld. lei fiind atribuit în decembrie 2022. Primul lot, Caransebeş-Lugoj, cu o lungime de aproape 40 de km (presupunând corectarea traseului pentru viteze mari, dublarea liniei, refacerea celor existente, modernizarea gărilor şi peroanelor etc.), în valoare de 1,43 mld. lei se află încă în faza de deliberare, din 3 iulie 2023.

Deocamdată, în cadrul proiectului, Compania Naţională de Căi Ferate a achiziţionat 4 autoturisme SUV noi cu tracţiune 4×4 în valoare totală de 382.605 lei, pentru „buna desfăşurare a activităţii Sectorului Proiecte cu Finanţare Externă“. Până când se va circula de la Arad la Caransebeş cu (până la) 160 km/h să reţinem că în prezent, potrivit Mersului Trenurilor CFR, cel mai scurt timp îl realizează InterRegio Night – IRN 79, anume 3 ore şi 5 minute. Cât timp va mai trece să putem ajunge de la Caransebeş la Craiova cu 120-160 km/h e un alt subiect „de licitaţie şi anticipaţie“, de vreme ce niciun constructor nu s-a lăsat convins până acum de caietul de sarcini al contractului de modernizare valorând peste 10 miliarde de lei.

JCS-Walter Fleck