REȘIȚA – Reșița pune la bătaie 41,67 de milioane de lei, cu susținere europeană, în principal pentru ridicarea stației de transfer tramvai-autobuz din Muncitoresc. Vom avea supraveghere video în intersecții și stații moderne, cu acces la facilități inteligente și mutarea tuturor cablurilor în canalizație comună!
Această ultimă bătălie a hârtiilor, pe care o duce tramvaiul reșițean, va ridica în sfârșit municipiul de pe Bârzava la rangul de Smart City, cu stații moderne, acoperite, cu afișaje electronice și o serie de alte facilități. În urmă cu doi ani, am simțit cu toții un gust amar după ce municipalitatea anunța că trebuie să renunțe la parcarea de tip Park&Ride din stația intermodală de la Muncitoresc, adică locul unde să-ți lași mașina familiei și să folosești transportul comun pentru a străbate orașul. Ei, bine, parcarea se va face, doar că nu va avea 36 de locuri ci 29, și o stație de încărcare pentru autoturisme.
Primăria Reșița a scos la licitație achiziția de lucrări de execuție a componentei A a Proiectului P3 „Platforme/stații – terminal intermodal în zona Muncitoresc, ca nod de mobilitate urbană pentru optimizarea transportului public în municipiul Reșița“. Sub acest nume se vor face lucrări ce vin în completarea celorlalte proiecte pentru tramvai. Acest P3 are o valoare totală estimată la 41.677.245,93 de lei și se bucură de susținere financiară prin POR. Iar ofertele sunt așteptate pe SICAP până în 7 aprilie, dată la care vor fi și deschise.
Toate lucrările au fost grupate în 12 „Obiecte“, începând cu cele legate de intermodal. Primele două vizează stația capăt a tramvaiului și cea a autobuzelor, precum și terminalele pentru acestea. Ambele stații vor cuprinde câte o clădire cu etaj, racordată la toate utilitățile, inclusiv cablu și internet, cu spații de odihnă și așteptare, „cabinete“ pentru tichetele de călătorie și informații, și grupuri sanitare. Ample copertine vor acoperi capătul liniei și cele cinci peroane pentru autobuze. În cazul autobuzelor, va fi montată și o stație de încărcare rapidă.
Al treilea punct vizează amenajarea parcării Park&Ride și a străzii Castanilor, din Muncitoresc, prin reconfigurarea spațiului adiacent terminalului de autobuze (de pe strada Castanilor), în continuarea elementelor proiectate în Piața Republicii.
Al patrulea obiect vizează platformele destinate fluxurilor de autobuze din autobază, zona va fi împrejmuită, accesul se va face cu bariere de securitate și vor fi montate camere de supraveghere. Sunt cuprinse căi de acces auto și pietonale, locuri de parcare pentru autobuze și pentru mașinile angajaților, spații verzi, canalizare pluvială și alte amenajări necesare. Atât autobaza, cât și depoul vor beneficia de o serie de lucrări în completarea primelor proiecte.
Pasul cu numărul 5 prevede construirea garajului pentru autobuze electrice, amplasat în interiorul depoului, clădire cu două etaje (pe lângă parter), cu spații administrative, de monitorizare și control. Hala de garare a autobuzelor va fi folosită și pentru reparații, urmând să aibă inclusiv echipamente necesare pentru ITP și întreținere, dar și 10 stații de încărcare lentă.
Al șaselea punct vizează implementarea sistemului integrat de management inteligent al traficului, de supraveghere video, care va presupune semaforizarea tuturor intersecțiilor de pe traseul liniei de tramvai, cu module de asigurare a priorității mijloacelor de transport în comun în intersecții, precum și securizarea accesului autoturismelor pe banda dedicata transportului public. Sunt prevăzute 24 de intersecții și 37 de camere de supraveghere.
Cel de-al șaptelea obiect dotează spațiul urban cu mobilier și aduce îmbunătățiri trotuarelor și pistelor de biciclete. Se vor monta 141 de bănci, 95 de coșuri de gunoi și 65 de rasteluri individuale pentru biciclete de-a lungul traseului de tramvai. Pe lângă toate acestea, obiectul 8 aduce dotarea stațiilor de-a lungul traseului de tramvai și autobuz cu suprastructuri de protejare a călătorilor, cu design unic, cu iluminat pe LED, cu sisteme de informare cu ecran tactil și mobilier urban. În total, vor fi modernizate în total 33 de stații. Iar traversarea neregulamentară va fi împiedicată prin montarea de garduri, inclusiv pe trotuare, în zona stațiilor.
Punctele 9, 10 și 11 cuprind sistemul de e-ticketing pentru cele 13 tramvaie și 10 autobuze electrice, achiziția celor zece autobuze electrice, plus două stații de încărcare rapidă și zece cu încărcare lentă, precum și implementarea sistemului de închiriere a bicicletelor, care vor fi 60 la număr. Acestea vor fi împărțite în șase stații, care vor totaliza 72 de docuri pentru parcarea acestora. Pentru aceste trei obiecte, achiziția se va face separat.
Ultimul punct adună toate cablurile la un loc, incluzând telefonia și televiziunea prin cablu, internetul, comunicațiile comune și cele speciale, dar și infrastructura necesară stațiilor transportului public sau comunicațiilor între structurile Primăriei. În acest fel, stâlpii tramvaiului vor fi eliberați de alte fire, iar operatorii au fost asigurați că vor exista suficiente rezerve pentru a fi evitate spargerile ulterioare.
JCS-Antoniu Mocanu