REŞIŢA – Spune primarul din Măureni care, pentru a nu se îndatora, a „strâns cureaua” cheltuielilor cât de mult a putut.
Demarate în 2009, lucrările de alimentare cu apă a localităţilor Măureni şi Şoşdea se apropie acum de final. Drumul până aici a fost lung şi anevoios, însă efortul a meritat, spune primarul Traian Puşcaş. Lucrarea care a costat 2.600.000 de lei urmează a fi recepţionată, cel târziu, în luna iunie. „Este un proiect derulat pe Ordonanţa7/2006. Lucrare am început-o în urmă cu patru ani, când am primit suma de 350.000 de lei, ulterior am mai primit suma de 250.000 de lei pentru proiectare, iar de atunci
nu am mai văzut nici un leu până în decembrie 2013, când am mai primit 100.000 de lei. Diferenţa până la 2.600.000 de lei, cât este valoarea totală a proiectului, am suportat-o din bugetul local. Pentru a finaliza proiectul, am mai avea nevoie de 250.000 de lei”, ne-a explicat primarul din Măureni.
Pentru a aduna banii necesari şi a nu se îndatora la bancă, Traian Puşcaş a „strâns cureaua” cheltuielilor cât de mult a putut: „Am făcut economii atât cât mi-a fost permis. Nu m-am împrumutat la bancă şi nici nu am făcut datorii, pentru că nu am avut nici un fel de certitudine că vom primi bani de la Consiliul Judeţean sau de la Guvernul României”, a mai precizat Puşcaş.
Odată finalizată alimentarea cu apă, se va trece la următorul pas: reţea de canalizare în ambele localităţi. „Pentru realizarea sistemului de canalizare avem două soluţii. Guvernul României s-a angajat că până în 2018 toate comunele vor beneficia de apă, canalizare şi drumuri mai bune. Dacă nu vom fi cuprinşi în această strategie de dezvoltare a mediului rural, atunci vom miza pe fondurile europene”, a concluzionat primarul din Măureni.
Roxana Bălan Nafiru