Odată cu sosirea datei de 24 iunie, scade lungimea zilei şi se măreşte noaptea. I se mai zice şi „mare răscruce în drumul soarelui“. Începând de miercuri, se usucă rădăcina grâului odată iar spicul se coace. Tot pe 24 iunie, pe cerul nopţii apare constelaţia Cloşca cu Pui iar florile îşi pierd mirosul dar au cea mai mare putere de leac.
Ţăranii mai spun că acum cucul încetează să mai cânte şi apare licuriciul. Legendele spun ca Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă şi dau puteri deosebite florilor şi buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. În popor se crede că în noaptea Sânzienelor zânele zboară dansând prin aer sau umblă pe pământ, sucind minţile feciorilor frumoşi.
La Rusca Teregova, sat de munte în care tradiţiile încă mai sunt păstrate, în dimineaţa de Sânziene tinerele îmbrăcate în costume populare, conduse de femei mai în vârstă, pleacă pe câmp în loc curat pentru a strânge flori de sânziene şi plante de leac. Băieţii şi feciorii nu au voie să le vadă sau să le urmeze.
De aceea, unele stau de pază să dea semnalul în cazul în care aceştia s-ar apropia. Fetele se tăvălesc prin iarba cu rouă, culeg flori, fac cununi şi strâng plante de leac. Una dintre „învăţătoare“, Stana, le spune la ce sunt bune fiecare. „Aşa făceau şi bătrânii, culegeau ceaiuri şi la doctor mergeau din an în paşte sau doar pentru dinţi. Asta e salvia, e bună la stomac. Sânzienele sunt bune pentru gât iar cimbrişorul pentru fiere“, povesteşte bătrâna. Cătălina spune unde se pune cununa de sânziene: „La noi la Rusca, punem cununa la icoană, dar pe la Cornereva şi Herculane se aruncă pe casă. Fiecare cu obiceiurile lui“.
Se spune că de Sânziene, când pentru o clipă se deschid porţile cerurilor, tinerii şi fetele se duceau la anumite izvoare, mai cu seama la un lac ce izvorăşte pe muntele Semenic. Ei ziceau că se duc să afle acolo uşurare de toata durerea şi neputinţa strânsă peste an.
Sorin Goruianu