REŞIŢA – Este sloganul sub care va fi marcată, la Reşiţa, a XIX-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român!
Cel mai important eveniment anual dedicat profesiei contabile va avea loc joi, 13 iulie, în organizarea fililalei judeţene a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR). Dezbateri-eveniment similare sunt programate a avea loc, concomitent, şi în celelalte 40 de judeţe şi în Municipiul Bucureşti, potrivit unui comunicat al CECCAR primit la redacţie.
Profilul participanţilor şi tematica aleasă au fost descrise astfel, de președintele Consiliului superior al CECCAR, Elena-Ecaterina Chivu: „Profesioniștilor contabili li se vor alătura reprezentanți ai instituțiilor și ai autorităților de reglementare, ai mediului de afaceri și ai mediului educațional, pentru a dezbate tema «Contabilitatea criminalistică: adevărul din spatele cifrelor»“. Detaliind, vicepreşedintele Consiliului superior al CECCAR, Robert-Aurelian Șova, a adăugat: „Frauda financiară este o provocare actuală care afectează securitatea economică a afacerii și chiar a țării. Rolul contabilității criminalistice în combaterea criminalității economice și a corupției, respectiv rolul contabilității criminalistice în guvernanța corporativă sunt subiectele pe care le vom dezbate împreună“.
Dacă acesta va fi cadrul general al dezbaterilor, evenimentul va reprezenta un bun prilej pentru a evidenția în mod public rezultatele muncii experților contabili și contabililor autorizați, aceştia urmând a fi premiaţi în cadrul Topului local al membrilor CECCAR. „Sunt recunoscute, astfel, performanțele societăților de expertiză contabilă și de contabilitate, precum și ale experților contabili și contabililor autorizați, în semn de apreciere a contribuției acestora la dezvoltarea profesiei și a mediului de afaceri, în interes public“, a precizat preşedintele filialei judeţene a CECCAR, Mihaela Azap (foto).
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), cu o istorie de peste 100 de ani, este singurul organism profesional din România care acordă calificările de expert contabil și contabil autorizat. CECCAR este cel mai mare organism profesional din Sud-Estul Europei, reprezentând peste 35.000 de membri experți contabili și contabili autorizați. Cu reprezentare în fiecare județ al țării, inclusiv în Municipiul București, CECCAR este membru al celor mai importante organizații profesionale de profil de la nivel mondial IFAC (International Federation of Accountants) – și european – Accountancy Europe și ETAF (European Tax Adviser Federation).
JCS-Walter Fleck