Alexandra Rotar, Iasmina Stoianov, Cristina Balici, Thomas Balgh, Adrian Nitulescu, Alexandru Ungureanu, Bogdan Ivan şi Valentin Broinaş sunt cei opt tineri de la Centrul de Voluntariat Reşiţa care, timp de două săptămâni, au fost rangeri montani în Serbia în zona munţilor Vârşeţ.
Proiectul finanţat de Comisia Europeană a reunit 32 de tineri din Bosnia şi Herţegovina, România, Serbia şi Suedia şi a avut ca scop conştientizarea tinerilor şi a populaţiei generale cu privire la importanţa conservării mediului înconjurător şi a resurselor naturale. Conform preşedintelui Centrului de Voluntariat din municipiul nostru, Sorina Nihta, s-a pornit de la ideea că potenţialul tinerilor este foarte mare dar adesea neexplorat şi neexploatat, aceştia trăind cu ideea că nu sunt capabili să iniţieze schimbări sociale prin acţiunile lor.
În cadrul proiectului tinerii s-au implicat în marcarea graniţelor parcului natural din zona Vârşeţ, îmbunătăţirea şi extinderea habitatelor speciilor rare de floră şi faună prin ecologizarea acestora, fabricarea şi instalarea de hrănitoare, adăpătoare şi căsuţe pentru păsări, ecologizări ale zonei şi ateliere educaţionale pentru copii şi tinerii din regiune.
Lavinia Predescu
