Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Spune senatorul cărășean Ion Marcel Vela, care a ținut să ne asigure că facturile consumatorilor casnici vor fi unele rezonabile, asigurându-se totodată competitivitatea companiilor românești!

Liberalul a precizat că noua ordonanță aduce un nou mecanism de achiziție centralizată a electricității, la un preț de 450 lei/MWh, astfel încât prețurile energiei tranzacționate pe piața internă nu vor mai avea fluctuații majore. „Pentru consumatorii casnici, prețul la energia electrică va fi menținut sub 0,68 de lei pentru cei care consumă până în 100 de kWh, 0,80 lei pentru cei care consumă între 100 și 255 kWh, respectiv 1 leu pentru IMM-uri, subliniază senatorul cărășean. Noutatea care apare este asigurarea unui preț plafonat la 1,3 lei pentru marii consumatori. De același preț vor beneficia și consumatorii casnici care depășesc consumul lunar de 255 de kilowați. Diferit față de prevederile anterioare, cei care trec de acest consum, vor plăti primii 255 de kilowați la prețul plafonat la 0,80 lei“.

Tot un plafon de 1 leu/kWh este impus în cazul spitalelor, unităților de învățământ și serviciilor sociale. Această politică de prețuri ține sub control facturile consumatorilor casnici și păstrează competitivitatea companiilor românești, iar mecanismul de achiziție centralizată a energiei, care este conform cu reglementările europene, va fi menținut până în martie 2025. Potrivit noii grile, IMM-urile și marile companii vor avea tarife maxime dedicate.

JCS-T.K.