Caraş-Severin, Romania

Prima zi

Festivalul s-a deschis miercuri cu târgul meşteşugarilor, ale căror tarabe au rămas la dispoziţia celor interesaţi pe tot parcursul evenimentului. Cu toate aceştia, meşterii nu au fost foarte mulţumiţi de vânzările din cursul săptămânii Spectatorii au fost prezenţi în număr cam mic, dar s-au declarat încântaţi de spectacole organizate. Estelle Golfarb a făcut show, coborând de pe scenă prin public şi invitând oamenii la dans. A urmat DJ Click, care a combinat cu succes beaturile de drum’n’bass cu instrumente clasice precum trompeta sau vioara, iar seara s-a încheiat cu mult-aşteptatul concert al lui Boban Marckovcik, numit nu de puţine ori cel mai bun trompetist din Balcani. De asemenea, cei de la The Serious Road Trip au susţinut un spectacol de foc cu scântei!

Ţambalul sau tobele?

Joi seara lumea s-a stâns în număr relativ mare la Cinematograful de Vară, unde Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Marius Mihalache au încins atmosfera în ritmuri ţigăneşti. Pe scenă au mai urcat Amaro Del (deşi iniţial erau anunţaţi cei de la Lajko Felix din Ungaria), şi sârbii de la Kal. Recitalul a fost întrerupt la un moment dat din cauza unor probleme tehnice, dar defecţiunea s-a remediat în timp util.

Concert la Penitenciar

Vineri dimineaţă a venit rândul deţinuţilor din Penitenciarul de maximă siguranţă de pe Popa Şapcă să se bucure de muzică şi voie bună. Cei din regimul semideschis au avut ocazia să urmărească evoluţia proaspetei trupe timişorene de jazz Colombo de Niro. Au profitat de „evadarea” din rutină, deşi muzica nu a prea fost pe placul lor. Unii vroiau manele, alţii muzică populară, alţii îi vroiau pe Vacanţa Mare, „să mai râdă şi ei un pic”. Cu toate acestea au rămas cuminţi până la sfârşit, sub soarele dogoritor de amiază şi i-au aplaudat pe artişti.

Manifestări de weekend

Spre seară atmosfera a fost încinsă de DJ Vaile, pe numele lui adevărat Lucian Stan, care a mixat pentru timişoreni, dar nu a reuşit performanţa lui DJ Click din ziua precedentă. În ciuda ploii care s-a abătut asupra oraşului lumea a stat cuminte sub umbrele şi i-a aclamat pe spaniolii de la Puerto Flamenco, rechemându-i pentru nenumărate bisuri. Sâmbătă dimineaţa cei mici au fost în centrul atenţiei, bucurându-se în Parcul Justiţiei de tot felul de activităţi, care mai de care – piese de teatru, bodz painting, jonglerii etc. Tot sâmbătă au concertat şi Colombo de Niro, de data aceasta la Cinematograful de Vară, urmaţi de Gipsz CZ şi Balkan Fanatik. Festivalul s-a încheiat duminică, cu o prezentare de modă, spectacole susţinute de Romengi Zor şi Karavan Familia şi încă nişte jonglerii cu focul ale celor de la The Serious Road Trip. Organizatorii au precizat că numărul spectatorilor a fost mult mai mare decât s-au aşteptat, deşi abonamentele vândute au fost puţine – majoritatea participanţilor şi-au cumpărat bilete pentru o zi, în valoare de 25 de lei.