Caraş-Severin, Romania

Cum efectivele Poliţiei Comunitare sunt în ultima vreme în continuă creştere, de curând a fost aprobat un set de etape pentru ocuparea prin concurs a posturilor de agenţi comunitari.

Prima etapă constă în selectarea dosarelor. Cei interesaţi trebuie să ştie că este necesară îndeplinirea mai multor condiţii: vârsta cuprinsă între 20 şi 35 de ani, înălţimea minimă de 1,75 metri la bărbaţi şi 1,70 metri la femei, studii medii, cetăţenie română, cazier curat, sănătate fizică şi psihică dovedită prin acte medicale, etc.

Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite, candidatul urmează să susţină un interviu, după care îi vor fi testate, în scris, cunoştinţele necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor ulterioare. Nota minimă pentru promovarea probei scrise este şapte. Ei bine, ultimul „hop“ pentru viitorii agenţi comunitari îl constituie proba sportivă, care cuprinde trei testări: rezistenţă (1.000 de metri la bărbaţi şi 800 de metri la femei), viteză (50 de metri) şi flexii abdominale.

De precizat că testele fizice nu constituie o formalitate. Spre exemplu, pentru nota zece, un candidat care nu a împlinit 30 de ani trebuie să „scoată“ 6,8 secunde pe 50 de metri, să parcurgă un kilometru în cel mult trei minute şi 40 de secunde şi să execute cel puţin 50 de abdomene.

Iulius Pîrvu

[email protected]