Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – DIICOT a anihilat un grup infracţional ce activa în municipiul Reşiţa, legat de cazul celor două persoane înarmate reţinute săptămâna trecută.

La începutul lunii aprilie a acestui an, lucrătorii Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Caraş-Severin din cadrul BCCO Timişoara au obţinut date despre o grupare de infractori ce acţiona în principal pe raza Reşiţei. Membrii grupării erau „specializaţi“ în săvârşirea de infracţiuni cu violenţă. La nivelul DIICOT Biroul Teritorial Caraş-Severin au fost demarate cercetări în cadrul dosarului penal 23D/P/2012 având ca obiect infracţiunile de constituire în grup infracţional organizat şi şantaj, în cauză efectuându-se cercetări sub coordonarea directă a procurorului DIICOT faţă de M.D.F., B.B. şi alte cinci persoane pentru comiterea infracţiunilor de constituire în grup infracţional organizat şi şantaj.

La monitorizarea şi documentarea infracţiunilor săvârşite de acest grup a contribuit şi SRI-ul. Pe parcursul acestor activităţi au fost obţinute date certe privind modul de acţiune al grupării, fiind identificate elemente specifice grupărilor mafiote: reguli stricte de conspirativitate, organizarea grupării pe celule cu sarcini precise, efectuarea de activităţi specifice organelor de aplicare a legii pentru asigurarea operaţiunilor, impunerea executării de către noii membrii ai unor activităţi de iniţiere menite să demonstreze loialitatea faţă de grup etc.

De asemenea, s-au obţinut date privind implicarea grupării în mai multe acte de violenţă: incendieri, distrugeri, şantaje desfăşurate în ultima perioadă la Reşiţa. Toate acestea au culminat cu decizia de a ucide un om de afaceri din Reşiţa, considerat de membrii grupării infracţionale ca principalul rival.

Astfel, pe parcursul mai multor zile, gruparea a efectuat activităţi de supraveghere a locuinţei omului de afaceri, iar pe 23 mai 2012 a decis să-l ucidă. În cadrul activităţilor de monitorizare, fiind certă intenţia grupării, a fost solicitat sprijinul poliţiştilor reşiţeni, care au verificat un autoturism indicat ca fiind folosit de suspecţi. Cu această ocazie, în jurul orei 20.30, doi dintre membrii grupării ce făceau parte din celula de executare a actelor cu violenţă, respectiv T.R. şi R.C., au fost depistaţi în interiorul autoturismului în imediata apropiere a locuinţei ţintei.

Fiind conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Reşiţa pentru cercetării, asupra acestora au fost găsite două pistoale – unul marca Zoraki, calibru 9 mm (cu 12 cartuşe) şi unul M 57 calibru 7,62 mm (cu opt cartuşe), două perechi de mănuşi, două perechi de ochelari de soare, o perucă, un pumnal şi două pet-uri cu miros de carburant. Faţă de cei doi, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, instanţa de judecată a luat măsura arestării preventive pentru 29 de zile. Urmare a activităţilor desfăşurate în cauză, marţi, din dispoziţia procurorului DIICOT– Biroul Teritorial Caraş-Severin poliţiştii din cadrul BCCO Timişoara – SCCO Caraş-Severin, sprijiniţi de Inspectoratul de Politie al Judeţului Caraş-Severin şi SIPI Caraş-Severin, au procedat la efectuarea a nouă descinderi domiciliare (opt în Reşiţa şi una în Bucureşti) şi conducerea la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin a patru membri ai grupării, precum şi a unor persoane suspecte a fi sprijinit activitatea acesteia.

De asemenea cu sprijinul DCCO din cadrul IGPR a fost identificat şi reţinut în Bucureşti unul din liderii grupării, B. B., acesta fiind de fapt şi cel care a dat ordinul pentru asasinatul dejucat. Marţi, acesta a fost adus la Reşiţa pentru cercetări. Până marţi, la una din locaţii au fost identificate un pistol cu gaze, arme albe şi un dispozitiv electronic ce pare a fi folosit pentru activităţi antiinterceptare.