Caraş-Severin, Romania

În multe dintre situaţii, antrenorii îşi manifestă în mod diferit părerile despre meciurile pe care le-au susţinut. De această dată, la finalul partidei Universitatea Reşiţa – H.C. Zalău, scor 27-31, cei doi tehnicieni au dat dovadă de multă obiectivitate.

Gheorghe Tadici: „A fost un meci cu două ţinte diferite. Între două echipe care ţintesc lucruri diferite. Însă, din păcate, a fost o dispută cu foarte multe greşeli de ordin tehnic, cu foarte multe ratări din situaţii foarte clare, poate nepermise la nivelul ăsta al Superligii Naţionale. Dar, s-a văzut că ambele echipe şi-au dorit foarte mult victoria. Eu felicit Reşiţa, în condiţiile în care are destule pierderi la nivel de jucătoare importante, pentru modul în care a ştiut să lupte. Consider că a câştigat, totuşi, echipa cu ceva experienţă în plus, adică a noastră, poate şi cu ceva valoare în plus“.

Florin Pera: „Aşa cum spunea foarte bine şi domnul Tadici, cele două echipe au ţinte diferite. Zalăul este o formaţie puternică, o echipă cu pretenţii de cupe europene. Iar noi, din păcate, suntem o echipă destrămată care cu ultimele puteri se agaţă de fiecare joc şi de fiecare punct. Nu pot să le reproşez prea multe fetelor, ţinând cont că s-au bătut. Au şi ele nişte limite. Una peste alta, consider că victoria Zalăului este una meritată“.