ORAVIȚA – Această bijuterie arhitecturală se află în plin proces de restaurare, graţie proiectului cu finanţare europeană derulat prin programul Regio-POR 2014-2020 Regiunea Vest. Iar evoluția spre bine a monumentului istoric a fost surprinsă în imagini de cei de la ADR Vest, care supervizează proiectul!
Proiectul „Lucrări de restaurare, conservare și dotare la Teatrul Mihai Eminescu – Clădire monument istoric LMI CS-II-M-A-11154 și amenajarea peisagistică a parcului adiacent” a demarat în 2020, valoarea totală depăşind 10 milioane de lei, din care 9,28 milioane lei finanțare nerambursabilă. Constructorul ar trebui să finalizeze lucrările, conform termenului din contract, la data de 31 iulie 2021.
FOTO: ADR Vest