Caraş-Severin, Romania

Tăriceanu a mers apoi să vorbească cu cei care locuiesc în casele de pe marginea şoselei de centură. Alt aspect previzibil, orădenii din zonă nu au fost deloc reverenţioşi cu premierul. Cel mai mare of al lor: faptul că şantierul le distruge casele, prin numărul mare de tiruri şi camioane care circulă pe lângă locuintele lor zilnic, producând fisuri în pereţi. Tăriceanu le-a transmis nemulţumiţilor că „dacă vrei să faci omleta, trebuie să spargi ouăle”. Acest răspuns nu a fost însă de natură să-i calmeze pe revoltaţi, care au continuat să-i reproşeze premierului modul în care administraţia Bolojan gestionează această problemă.

Finalmente, văzând că nu reuşeşte nicicum să-i împace pe cei mai revoltaţi dintre localnici, premierul s-a retras, împreună cu primarul Oradiei, îndreptându-se spre Piaţa Unirii.

Călin Corpaş