Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Pentru elevii Liceului „Traian Vuia” (LTV) din Reșița, apropierea sărbătorilor de iarnă a fost un bun prilej pentru a se simți la școală ca într-o mare familie!

Este vorba despre evenimentul pe care l-au organizat recent și despre care ne-a scris colegul lor, Darius Lăpădat. Pe lângă faptul că s-au distrat de minune, tinerii s-au gândit și la cei cărora soarta le-a surâs mai puțin!

Acești tineri frumoși au fost surprinși în „competiția” desfășurată în perioada 13-16 decembrie la Liceul „Traian Vuia”, atunci când a avut loc târgul de Crăciun organizat de Consiliul Școlar al Elevilor (CSE). În fiecare zi, o generație de elevi a organizat evenimentul pe câte un etaj al școlii. Participanții, elevi și profesori, au achiziționat bunătăți culinare, cei aproape 4.000 de lei astfel strânși fiind donați către cauze sociale.

Elevii au avut de amenajat cel mai frumos etaj și cea mai frumoasă clasă. Câștigătorii au fost desemnați de un juriu format din trei profesori, concursul încheindu-se cu un program de colinde la finalul căruia au fost anunțați câștigătorii. „Pornind de la ideea că sărbătorile sunt mai frumoase atunci când le petreci în familie, ne-am propus să aducem acest sentiment de familie și la școală. Familia Vuia vă urează sărbători cu bucurie și pline de dragoste! Domnul nostru Iisus Hristos, Cel care se naște în Betleem, să se nască și în inimile dumneavoastră”, ne-a scris președintele CSE, Darius Lăpădat.

JCS-Ionel Ivașcu