TIMIȘOARA. Universitatea de Vest din Timișoara, prin Centrul Suport pentru participarea la proiecte internaționale – SupportTM, organizează la finalul lunii septembrie o suită de evenimente în cadrul cărora vor fi abordate subiecte referitoare la cele mai importante inițiative europene în domeniul inovației climatice: EIT Climate-KIC.
VEST – Pentru zona de vest, vor exista posturi special amenajate pe varianta de ocolire Timișoara, pe DN 58A, între Lugoj și V.V. Delamarina, jud. Timiș, și pe DN 57B – Petnic, jud. Caraș-Severin. Recenzorii vor fi amplasați pe ambele sensuri de mers în punctele menționate!
BERZASCA – Acesta este avertismentul jandarmilor de la Gruparea Mobilă Timişoara care vor supraveghea, alături de celelalte forţe de ordine, festivalul de la Berzasca, din perioada 15-17 iulie!
REȘIȚA – Astăzi, în jurul orei 15.00, un tânăr de 17 ani a fost preluat de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Reșița de către un elicopter SMURD. Acesta a fost transportat la Timișoara pentru a primi îngrijirile medicale necesare!
CARANSEBEȘ – Atleta din Caransebeș a câștigat cursa de 21 de km, iar pentru ea urmează Campionatul European de cros, ce va avea loc în Irlanda!
CARAȘ-SEVERIN – Deși sunt și unii, nu puțini, care spun că de trenul cu hidrogen Reșița – Timișoara este interesat doar primarul Nelu Popa, cei din Timiș nearătând o prea mare preocupare pentru acest proiect, iată că semne bune vin și dinspre județul vecin!
REŞIŢA – S-au purtat discuţii pentru omologarea garniturii pe liniile municipiului de pe Bega, anul viitor. Celelalte garnituri sunt aşteptate în vara lui 2023!
REȘIȚA – Etapa a IV-a a Campionatului României la tenis cu piciorul a reunit opt echipe la start, concurs desfășurat la Vatra Dornei. Reșițeanul Iulian Alexandru Mitru, legitimat la Timișoara I, s-a clasat cu echipa pe locul II la această etapă!
ADVERTORIAL. Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) s-a bucurat și în această sesiune de admitere de interesul unui număr foarte mare de aspiranți la studii universitare, care s-au înscris pentru a-și continua parcursul academic în cea mai importantă instituție de învățământ superior din Vestul României.
