REȘIȚA – Fapta a pus în pericol siguranța feroviară, afectând comunicațiile celor de la căi ferate, iar perchezițiile pentru aproape 200 de metri de cabluri furate au vizat trei locații din Reșița!
REȘIȚA – Asta, dacă vremea continuă să fie bună pentru ca Strabag să finalizeze lucrările rămase de executat!
CARAȘ-SEVERIN – Creșterea rolului regiunilor de dezvoltare, odată cu reorganizarea administrativă, ar atrage consecințe firești asupra locului de unde vor fi coordonate anumite activități în zonă!
CARAȘ-SEVERIN – Începând din ianuarie 1945, circa 10.000 de germani din Banatul Montan au fost trimiși să muncească, forțat, în minele din Donbas și Munții Ural!
CARAȘ-SEVERIN – Au fost sesizate 23 de infracțiuni, dintre care 11 infracțiuni contra persoanei, 6 contra patrimoniului și 4 infracțiuni rutiere. Toate în minivacanță!
CARAȘ-SEVERIN – Spune deputatul social-democrat de Caraș-Severin, Silvia Mihalcea, care precizează că documentul ocupă a șasea poziție în lume după acceptarea țării noastre în programul Visa Waiver!
REȘIȚA. Vino la o consultație și începe schimbarea ACUM!
CARAȘ-SEVERIN. Pe fondul analizei efectuate de către conducerea societății cu privire la situația locurilor vacante și necesitatea ocupării acestora, Directorul General al SC AQUACARAȘ SA emite în data de 23.01.2025, Decizia cu nr. 51 din 23.01.2025.
