CARAȘ-SEVERIN – Pentru un număr de 24 de agenți economici din Caraș-Severin, o firmă specializată din Cluj deține în arhivă carnetele de muncă și alte documente care atestă vechimea în muncă. Lista acestor societăți comerciale a fost publicată recent de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin!
REȘIȚA – Amfiteatrul Universității „Babeș-Bolyai“ din Reșița a devenit luni, 29 septembrie, la ora 11, centrul unui eveniment de suflet pentru comunitatea academică: ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar. Studenți, cadre didactice, invitați, parteneri și reprezentanți ai autorităților au marcat împreună debutul unui an plin de provocări și oportunități pentru educația superioară din Banatul Montan!
REȘIȚA – Primăria municipiului a depus spre finanțare la ADR Vest un nou proiect de infrastructură rutieră, cu o valoare totală de 55.487.276 lei, a anunțat primarul Ioan Popa. Este vorba despre realizarea unei legături rutiere între DN 58 și zona industrială din Valea Țerovei, prin amenajarea unui drum nou, cu o lungime de 4,735 kilometri, trasat pe structura unui vechi drum agricol!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre Direcția de Drumuri Județene, a cărei clădire a ajuns într-un asemenea stadiu încât, decât să renoveze sau să demoleze imobilul, la costuri astronomice, preferă vânzarea!
REȘIȚA – TUR a anunțat că toate cardurile de elev au fost reîncărcate cu abonamentele valabile pentru noul an școlar. În plus, pentru elevii nou-înmatriculați au fost emise și încărcate carduri noi, care au fost deja distribuite secretariatelor școlilor și liceelor din municipiu. În total, 7.063 de elevi din Reșița beneficiază în prezent de carduri de transport gratuite, oferite de operatorul local!
REȘIȚA – Cea de-a doua ediție a turneului internațional „Alina Vuc Trophy” a reunit pe saltea luptătoare din Bulgaria, Serbia, Moldova, Israel, Franța, Slovacia și România. Tinerele sportive de la Reșița au demonstrat că au potențialul de a călca pe urmele Alinei Vuc, confirmând valoarea școlii locale de lupte!
CARAȘ-SEVERIN – La care se adaugă o serie de bunuri confiscate, valoarea acestora fiind de 6,25 milioane de euro doar într-unul dintre dosarele de contrabandă cu țigarete netimbrate!
REȘIȚA – Moment istoric pentru Reșița! Așa au caracterizat cei de la ADR Vest contractul de finanțare semnat, astăzi, 26 septembrie, pentru această investiție, prin Programul Regional Vest 2021–2027. Proiectul, în valoare totală de 8,6 milioane de euro, beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 6,7 milioane de euro!
ADVERTORIAL. Într-o lume grăbită, unde spitalele sunt tot mai aglomerate și drumurile la medic devin o povară, există oameni care aleg să ducă medicina acolo unde contează cel mai mult: în casele și inimile pacienților. Ei sunt NURSMED – profesioniști dedicați, care nu oferă doar tratamente, ci și alinare, sprijin și speranță.
CARAŞ-SEVERIN – Executivul a aprobat joi ordonanţa prin care durata plafonării adaosului comercial la unele categorii de produse agroalimentare se extinde până la data de 31 martie 2026. Decizia are în vedere garantarea accesului populației, respectiv al persoanelor defavorizate/cu venituri reduse, la produsele de bază și protejarea consumatorul final!
