CARAȘ-SEVERIN – În primele trei luni ale acestui an s-au cumpărat la fel de multe, sau mai curând puține, ca în aceeași perioadă din 2024 și 2023! Mai precis, 293 de unități individuale de pe raza județului (221 din Reșița) și-au schimbat proprietarii în primul trimestru din 2025, cu 1 în minus față de anul trecut, dar la fel de multe ca acum doi ani, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară!
CARAȘ-SEVERIN – Să spargem zidurile ridicate în suflet! Zilele acestea parcă totul se schimbă brusc, iar credința, încrederea și bunătatea sunt mai vizibile!
REȘIȚA – Acesta e motivul deplasării în Turcia a unei delegații a Primăriei și a Societății Transport Urban Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Investiția strategică în energie din comuna Obreja se apropie de finalizare, marcând astfel un pas important în dezvoltarea infrastructurii energetice naționale. Cu o capacitate de până la 196,4 MWh și o putere instalată de maximum 98,6 MW, investiția realizată de compania Simtel România în localitatea Iaz se încadrează în categoria proiectelor strategice pentru sectorul energetic!
REȘIȚA – Municipiul Reșița ar putea face un pas decisiv în direcția eliminării jocurilor de noroc, după o dezbatere publică organizată de administrația locală. Viceprimarul Dani Călin a anunțat că majoritatea politică înclină spre interzicerea acestor activități în oraș!
CARAȘ-SEVERIN – Structurile MAI vor fi mai prezente zilele acestea în comunitate, pentru asigurarea ordinii și siguranței publice!
CARAȘ-SEVERIN – Cel puțin asta reiese din datele comunicate de Direcția de Sănătate Publică pe parcursul ultimilor patru ani!
REȘIȚA – FC Nera Bogodinț vine cu o inițiativă inedită pentru comunitatea locală și lansează în Reșița un concept nou de eveniment: Reșița Football Quiz, o competiție dedicată tuturor pasionaților de fotbal!
