REȘIȚA – Primarul Ioan Popa a anunțat finalizarea și recepția lucrărilor de renovare energetică la blocul de pe Bulevardul Republicii nr. 3, inclus în Lotul II al proiectului „Renovarea energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Municipiul Reșița“!
ORAVIȚA – Chiar anul acesta, potrivit asigurărilor primite la fața locului de către conducerea Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin!
REȘIȚA – Clădirea, simbol al comunității reșițene, a prins viață și a fost recepționată după finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare, spune chiar primarul municipiului, Nelu Popa!
REȘIȚA – Devizul general la terminarea lucrărilor la Faza 1, în valoare de 153,7 milioane de lei, a fost aprobat de Consiliul Local!
REȘIȚA – Pentru aprobarea devizului, consilierii locali se reunesc, luni, în prima ședință de îndată a noului mandat!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim și despre ceea ce șeful județului crede că sunt șicanări față de un constructor corect, pus să suporte tot felul de cheltuieli suplimentare pe care le consideră inutile!
CARAŞ-SEVERIN – Cetăţenii comunei vor beneficia de o locaţie medicală nou-nouță, ridicată de la zero. Recent, a fost făcută recepţia acestui obiectiv de investiţii!
REȘIȚA – Primăria a preluat „Dumbrava Minunată” de la constructor, dar mai e de lucru pe ici, pe colo. Asta deoarece proiectul finanțat din fonduri europene nu acoperă lucrările la curtea interioară, gardul împrejmuitor sau locul de joacă, nici montarea mobilierului și dotărilor achiziționate cu bani europeni și nici amplasarea de camere de supraveghere!
REȘIȚA – Este a doua de acest tip, a costat aproape două milioane de euro și a fost construită de Compania Națională de Investiții (CNI) în mai puțin de doi ani. Sala a fost preluată azi de primărie fără tăieri de panglici, însă cu primarul Ioan Popa regăsind baschetbalistul din el însuși în încercarea de a înscrie primul coș în noua sală. A înscris însă încă un obiectiv frumos pentru elevii orașului!
REȘIȚA – Cei mici însoțiți de mămici se distrează de minune în parcul de pe Valea Domanului, modernizat de Primăria Reșița și inaugurat în aceste zile. Asta după ce primăria a recepționat lucrările de amenajare la parcul de lângă Lidl!
