REȘIȚA – Șeful administrativului reșițean a făcut remarca după ce întregul traseu al tramvaiului a trecut cu brio testul trecerii primei garnituri!
REȘIȚA – Pentru aprobarea devizului, consilierii locali se reunesc, luni, în prima ședință de îndată a noului mandat!
REȘIȚA – Aceștia au fost aleși, astăzi, de grupul consilierilor PNL, în timp ce grupul PSD a votat împotrivă, iar consilierii AUR au părăsit sala!
CARAȘ-SEVERIN – Asta o promite Silviu Hurduzeu, proaspătul investit președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin!
REȘIȚA – Pe ordinea de zi se va afla alegerea viceprimarilor, alături de alte proiecte retrase în prima ședință!
REȘIȚA – Ședința Consiliului Local va fi convocată astfel încât să nu existe riscul atacării de către Instituția Prefectului a hotărârilor luate!
REȘIȚA – Cu stângu-n dreptul chiar de la prima ședință! Consilierii locali PSD și-au enunțat și ilustrat, joi, principiile după care vor face o opoziție constructivă în actualul mandat!
REȘIȚA – O delegație din Albania s-a aflat, miercuri, în oraș, pentru o vizită de informare și un scurt schimb de experiență!
REȘIȚA – Municipiul a fost selectat pentru finanțare în cadrul Forumului pentru Neutralitate Climatică!
CARAȘ-SEVERIN – Pe paginile lor de socializare, Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, şi Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, și-au manifestat sprijinul pentru Nicolae Ciucă, candidatul PNL la alegerile prezidențiale din România!
