CARAȘ-SEVERIN – Sistemul care funcționează cu prea multe pauze este pe calea redresării printr-o aplicație destinată telefonului mobil, după cum ne dezvăluie deputatul liberal Jaro Marșalic!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre femeile care au împlinit stagiul minim de cotizare și care ar merita o protecție specială, după cum crede deputatul liberal Dumitru Rujan!
CARAȘ-SEVERIN – O spune medicul oftalmolog, care se alătură echipei lui Romeo Dunca la Consiliul Județean, trecând de la munca pentru lumina ochilor, la truda pentru sănătatea județului.
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre un act normativ care apără interesul superior al copiilor de a avea relații cu ambii părinți, fără ca acestea să fie obstrucționate de conflictele sau procesele existente între aceștia!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Jaro Marșalic crede că acest pilon de bază al sistemului sanitar merită mai multă apreciere și recunoștință!
E plină politica de trepăduși care au lucrat toată viața la stat. Oameni pe care dacă îi iei din mediul lor natural și îi arunci în jungla privată, n-ar rezista o lună.
CARAȘ-SEVERIN – „Atât la Consiliul Județean, cât și la Reșița, și în foarte multe localități în care până acum a condus, de mulți ani, PSD-ul.“, anunță șeful liberalilor cărășeni!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului spune că legiuitorul pune bețe în roatele administrațiilor locale, blocând proiecte, prin încuviințarea traseismului politic!
CARAȘ-SEVERIN – Ne asigură deputatul liberal Jaro Marșalic, vorbind despre posibilitatea pe care o au acum administrațiile locale de a-și acoperi cofinanțările necesare pentru banii europeni cu bani împrumutați de la Trezoreria Statului!
CARAȘ-SEVERIN. Sfântul Mucenic Gheorghe este cinstit pe 23 aprilie, cel născut în Capadocia, din părinți creștini. Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Tuturor celor care ați primit la naștere binecuvântarea acestui nume un sincer La Mulți Ani!