CARAŞ-SEVERIN – Din cele peste 1.000 de cazuri de consum fraudulos de gaze naturale și energie electrică identificate în primele 9 luni din 2024, 23 de cazuri sunt din Caraş-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, își amintește cum, cu fermitate și la timp, a reușit să scoată Caraș-Severinul de pe lista județelor cu probleme!
REȘIȚA – Consilierii locali reșițeni au fost convocați ca urmare a două plângeri penale făcute de Ionuț Popovici. Lucru dezvăluit de primarul Ioan Popa cu referire la „vizita” aleșilor locali la Timișoara din luna ianuarie!
CARAȘ-SEVERIN – Până în luna mai 2023, președintele Consiliului Județean (CJ) vrea asfalt pe trei noi tronsoane. Acestea sunt porțiunile Fizeș-Tirol, legătura de la intrarea în țară pe la Naidăș până la izvoarele Nerei, porțiune care trece pe la Petrilova, și legătura între Moldovița și DJ 571 despre care se speră că anul viitor va intra în modernizare!
CARAŞ-SEVERIN – După constatările făcute de Garda Forestieră Timişoara în urma controlului efectuat în perioada aprilie-noiembrie la Ocolul Silvic Nera, Direcţia Silvică Caraş-Severin a ţinut să lămurească unele aspecte într-un comunicat de presă transmis redacţiei!
CARAŞ-SEVERIN – În urma unui amplu control efectuat de către Garda Forestieră, la Ocolul Silvic Nera au fost constatate multe probleme grave. Amenzile au curs, la fel şi plângerile penale!
CARAŞ-SEVERIN – Şeful judeţului susţine că „pe înregistrări se văd persoane care intră și iasă, în mare parte, persoane care au lucrat acolo și iasă cu documente!“
CARAŞ-SEVERIN – Societatea se va ocupa de reţelele de apă şi canalizare din alte 21 de localităţi din judeţ, ar putea tunde bălăriile de pe marginea drumurilor judeţene şi să facă deszăpeziri!
CARAŞ-SEVERIN – La şedinţa extraordinară din această lună, preşedintele Consiliului Judeţean le-a prezentat consilierilor interesați o informare cu privire la plângerile penale depuse de către forul județean, din momentul în care a venit în fruntea Caraș-Severinului!
ANINA – Inclusiv fostul director al Direcţiei Silvice, Dan Micşa, actual şef al Ocolului Silvic Anina, a fost sancţionat pentru că nu a pus anumite acte la dispoziţia autorităţii de control!