CARAȘ-SEVERIN – Unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din județul Caraș-Severin urmează să fie construit între localitățile Măureni și Șoșdea. Lucrările sunt programare să înceapă în luna octombrie, spune primarul Brian Filimon!
CARANSEBEȘ – Ne referim la ofertele primite de municipalitatea din Caransebeș pentru construcția parcului fotovoltaic din proximitatea centurii ocolitoare, pe un teren de 40.726 mp aparținând Primăriei!
CARANSEBEȘ – O firmă din Caransebeș vrea să investească într-un astfel de sistem și a demarat procedurile necesare. Investiția se dorește a fi realizată în zona Cărbunari-Țigănești, la ieșirea din Caransebeș spre Oțelu-Roșu, lângă Caromet!
CARANSEBEȘ – Ofertele pentru contractul de 4,4 milioane lei vizând realizarea investiției sunt așteptate până în 27 iulie!
REȘIȚA – Complementar parcului fotovoltaic de 8,5 MW, Reșița vrea și un sistem de stocare cu o capacitate totală de 25 MWh!
REȘIȚA – Apelul primarului Nelu Popa către ministrul Bogdan Ivan vine după ce parcul fotovoltaic, amplasat pe un teren extravilan de 15 hectare din apropierea Inspectoratului Județean de Jandarmi, este aproape finalizat, însă de la minister nu s-a primit niciun ban pentru lucrările realizate până acum!
ADVERTORIAL. Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna EZERIŞ anunță finalizarea proiectului „CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC PENTRU ACOPERIREA CONSUMULUI PROPRIU DE ENERGIE ELECTRICĂ AL COMUNEI EZERIŞ, JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN”, cod proiect 315534, finanțat prin Fondul pentru Modernizare – Program–cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei.
ADVERTORIAL. Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna EZERIŞ anunță lansarea proiectului „CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC PENTRU ACOPERIREA CONSUMULUI PROPRIU DE ENERGIE ELECTRICĂ AL COMUNEI EZERIŞ, JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN”, cod proiect 315534, finanțat prin Fondul pentru Modernizare – Program–cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, gestionat la nivel național de Ministerul Energiei, în calitate de autoritate națională de implementare și gestionare a fondurilor alocate României din Fondul pentru Modernizare.
REȘIȚA – În cadrul ședinței de bilanț a Transport Urban Reșița, conducerea societății și primarul municipiului Reșița au adus în discuție două teme esențiale pentru viitorul transportului public local: reducerea costurilor prin producerea de energie verde și responsabilitatea cetățenilor față de investițiile realizate!
REȘIȚA – Municipiul face un pas important spre energia verde și eficiența bugetară. Un parc fotovoltaic de 8,5 MW, întins pe 20 de hectare, va fi construit cu o investiție de 28 de milioane de lei, finanțată din fonduri europene!
