REȘIȚA – Instalația fostei arene „Dan Păltinișanu” a fost donată clubului CSM Reșița în septembrie anul trecut, iar oficialii din Valea Domanului au obținut la început de 2026 toate avizele necesare pentru demararea lucrărilor. Totuși, Bobar nu poate preciza cu exactitate când vor începe acestea, deoarece proiectul este complex și implică realizarea unei fundații solide!
REȘIȚA – CSM Reșița privește cu încredere spre noul sezon, într-un context în care Liga 2 devine tot mai puternică și mai competitivă. Președintele clubului, Cristi Bobar, a vorbit despre obiectivele echipei, provocările financiare și planurile de modernizare a infrastructurii, subliniind că principalul țel rămâne calificarea în play-off!
REȘIȚA – Stadionul „Mircea Chivu” va avea, de acum înainte, nocturnă permanentă. Instalaţia fostului stadion „Dan Păltinişanu” din Timișoara a fost donată clubului CSM Reşiţa, împreună cu 12 turnicheți!
REŞIŢA – Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici“ se alătură vineri, 26 septembrie, proiectului național „Nocturna Bibliotecilor“. Punctul culminant al manifestării îl va reprezenta, fără doar și poate, concertul „Alifantis & Mirică – Gemini“, susținut cu începere de la ora 19:00, în Grădina de Lectură a sediului Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici“ de Nicu Alifantis și Răzvan Mirică!
REȘIȚA – La primul meci din istorie în nocturnă, CSM Reșița a obținut sâmbătă, 8 martie, un punct prețios din confruntarea cu FC Argeș Pitești (scor final 0-0)!
REȘIȚA – Ziua de 8 martie va fi una istorică pentru fotbalul reșițean: pe stadionul „Mircea Chivu” se va disputa în premieră un meci în nocturnă, iar importanța acestuia este cât un întreg sezon competițional!
REȘIȚA – Consiliul Local a aprobat, fără voturile PSD, încheierea de către CSM Reșița a contractului privind montajul sistemului de iluminat!
REȘIȚA – CSM Reșița va putea programa meciuri și seara în Liga 2 și Cupa României, asta după ce doar unii dintre consilierii locali au aprobat închirierea unei instalații de nocturnă până la jumătatea lunii mai!
REȘIȚA – Asta își dorește conducerea CSM Reșița, ca partida din sferturile Cupei României să se joace la Reșița, contra unei echipe de Liga 1, în nocturnă!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca două meciuri acasă în Cupa României, cu Sepsi si Csikszereda, iar Flavius Stoican a „dat din casă” și a spus că se fac eforturi pentru ca oamenii care vin la stadion să vadă meciurile în nocturnă!
