REȘIȚA – Când lucrările aflate în prezent în execuție vor fi gata, Piața Republicii din Reșița va fi deopotrivă capăt de linie și punct de pornire pentru transportul în comun!
REȘIȚA – Așa va trebui să se lucreze în cartierul Muncitoresc atunci când compania Erbașu va introduce magistrala de apă de 400mm. Asta deoarece PORR-ul este deja în zonă pentru lucrările la tramvai, de unde rezultă necesitatea ca cei doi constructori să stabilească de comun acord modul de lucru!
REŞIŢA – În cadrul lucrărilor pentru tramvai se vor realiza şi lucrări la rețeaua de apă pluvială în zona Piața Republicii și, alternativ, pe tronsoanele de drum de pe ambele sensuri de circulație spre intersecția str. Paul Iorgovici cu str. Laminoarelor, începând de azi, 23 februarie 2023!
CARANSEBEȘ – Săptămâna trecută s-a desfășurat la Paracin, Serbia, un puternic concurs de șah cu 64 de jucători din 12 țări dintre care 8 cu titluri internaționale. Juniorul caransebeșean Christian Arrydan Tamaș, care concurează pentru CS Muncitoresc Reșița, a avut o evoluție meritorie la șah clasic cu 5,5 puncte obținute din 9 partide (5 victorii, 3 înfrângeri și o remiză)!
REȘIȚA – Pe 9 decembrie, Primăria Reșița va deschide ofertele pentru stația din Muncitoresc. Este pentru a treia oară când modernizarea Pieței Republicii a fost scoasă la licitație. Primarul Ioan Popa speră că, de data aceasta, va fi cu noroc și va fi desemnat un câștigător. În caz contrar, primăria poate merge la negociere directă!
REŞIŢA – În cadrul lucrărilor de modernizare a transportului public electric efectuat cu tramvaiul, făcute de PORR, începând de mâine, 11 octombrie 2022, şi până în 15 octombrie, se deviază circulația autovehiculelor în dublu sens pe partea stângă la mersul în sus, pe tronsonul cuprins între intersecția cu str. Someșului înainte de pasaj TMK și până la Piața Republicii. Practic, se închide banda dinspre catedrala din Muncitoresc!
REŞIŢA – Zilele trecute, primarul Reşiţei, Nelu Popa, a lămurit mai multe chestiuni vizavi de lucrările la tramvai care se derulează în municipiu. Popa a răspuns şi la două întrebări adresate de Jurnal de Caraş-Severin, întrebări trimise la redacţie tot de către reşiţeni!
REȘIȚA – Prima rundă a Diviziei B, Seria I, a Campionatului Național de șah pe echipe masculine a avut loc la finalul săptămânii trecute!
REȘIȚA – Stația din cartierul reșițean Muncitoresc, scoasă la licitație… din nou. Poate va fi cu noroc!