ORAVIȚA. În vederea lucrărilor de extindere, prelungire a rețelei de apă de pe Valea Aurului, suntem nevoiți să sistăm furnizarea apei potabile astăzi 20.02.2024, între orele 09:00-15:00. Vor fi afectați toți consumatorii de pe Valea Aurului și Damaschin Bojincă.
CARANSEBEŞ – E una din concluziile primarului Felix Borcean când vine vorba despre întîrzierile la proiectele antamate de la nivel central de CNI sau ANL. Ne referim la creșa din Racovița, bazinul din Teiuș sau blocul ANL de la Jupa, trei proiecte mari la care constructorii au fost desemnați direct de la București, fără vreo implicare a municipalității caransebeșene. Toate trei proiectele cu întârzieri mari!
CARANSEBEȘ – E concluzia primarului Felix Borcean, după ce a văzut în teren stadiul lucrărilor de introducere a rețelelor de apă și canalizare în diferite zone ale municipului!
CARANSEBEȘ – E concluzia la care a ajuns primarul Felix Borcean la început de an electoral, trecând în revistă câteva din problemele administrative ale Caransebeșului!
REȘIȚA – Scriem asta la capătul scurtei vizite pe care am efectuat-o marți dimineață pe șantier. Oamenii PORR lucrează pentru ca viitorul depou să se ridice la înălțimea tramvaiului reșițean!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru perioada următoare, este anunțată demararea lucrărilor la trei dintre acestea. Este vorba despre podul de la Slatina-Timiș, respectiv cel de la Dognecea și cel de la Berzovia, după cum a dezvăluit recent președintele Consiliului Județean (CJ)!
REŞIŢA – Angajaţii Direcţiei de Întreţinere şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local au demarat lucrările de modernizare a galeriei Uniunii Artiştilor Plastici (UAP), începând cu demolarea vechilor structuri vechi de peste 50 de ani!
CARANSEBEȘ – Petru Mura spune of-ul locuitorilor zonei. Filipescu promite că va veni în mijlocul lor!
ORAVIȚA – Dumitru Ursu, edilul Oraviţei, a semnat ordinele de începere a lucrărilor în vederea renovării energetice a primelor 12 blocuri de locuinţe din oraș. În total, 72 de clădiri rezidenţiale au primit finanţare din PNRR!
REȘIȚA – Cu aceste cuvinte, primarul Ioan Popa se referă la grinda care urmează să fie înlocuită la podul din centrul orașului, pod aflat în reabilitare în cadrul proiectului Tramvai. Executantul lucrării a decis înlocuirea grinzii în cauză și, din declarația primarului, am reținut că aceasta este în lucru și urmează să sosească la Reșița!
