CARAŞ-SEVERIN – Un pic de loc. Un pic de tăcere. Un pic de adevăr. Sfârșitul de an nu e pentru promisiuni mari. Nu e pentru planuri umflate. E pentru sinceritate. Pentru o rugăciune spusă simplu: „Doamne, atât am putut!” Și dacă vine și un „iartă-mă”, e mare lucru. Nu spun eu aceste cuvinte, ci le-a spus recent părintele Pimen Vlad!
CARAŞ-SEVERIN – Acum avem sentimentul că un colind poate schimba lumea în bine. Că noi putem fi altfel, noi putem fi binele celor de lângă noi. Crăciunul există şi, parcă, este perioada când timpul stă mai mult cu noi. Şi o să tot repet: Crăciunul este sărbătoarea care ne face să ne gândim la ce iubim, la tot ce am iubit vreodată!
REȘIȚA – În semn de apreciere pentru activitatea desfășurată în 2024, singurului cotidian tipărit din județ, Jurnal de Caraș-Severin, i-a fost conferit Locul I în Topul județean al firmelor, domeniul Servicii, secțiunea Activități de editare a ziarelor, categoria Microîntreprinderi!
CARAŞ-SEVERIN – Anul 2024 se pregăteşte să pice din calendare! Sentimentele contradictorii pentru anul care a trecut ne învăluie pe toți!
CARAȘ-SEVERIN – Peste tot sunt oameni, cuvinte, gânduri. Toţi aşteptăm Sărbătorile. Doar grijile, stările sufleteşti şi realităţile diferă. Nici grijile de azi, nici incertitudinea de mâine nu trebuie să ne umbrească sărbătorile. Gândiţi-vă la steaua care vesteşte înnobilarea sufletelor noastre şi nu lăsaţi pe nimeni şi nimic să vă fure bucuria Crăciunului!
REȘIȚA – În premieră, Jurnal de Caraş și CAON sunt, în acest an, parteneri media la cel mai important eveniment academic al Transilvaniei: Zilele Academice Clujene!
CARAŞ-SEVERIN – Jurnal de Caraş-Severin, singurul cotidian al judeţului, aniversează azi ediţia cu numărul 9.500. Am răzbătut văile şi crestele anilor, în primul rând, datorită aprecierii dumneavoastră! Vă mulţumim şi, împreună, vrem să ducem povestea mai departe!
