CARAȘ-SEVERIN – În ultimii ani, lucrările de anvergură derulate pentru infrastructura edilitară, pentru tramvai sau apă, cât și cele din gospodăriile cetățenești, au scos la iveală „comori“ nedorite: muniții rămase neexplodate, probabil, din cele două războaie mondiale!
CARAȘ-SEVERIN – Anul trecut, în medie, salvatorii cărășeni au răspuns la solicitări cu 48 de secunde mai târziu decât în 2022, durata intervențiilor crescând cu 11 minute și 22 de secunde!
CARANSEBEȘ – Vorbim despre povestea unui tânăr de 23 de ani din Caransebeș, care a urcat la volan – din primele cercetări, fără permis – care n-a oprit la semnalele polițiștilor, cursa sa încheindu-se după nici 2 kilometri, într-un pom!
REȘIȚA – Pompierii Detașamentului Reșița intervin în aceste momente, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD, în cartier Doman din municipiul Reșița, acolo unde a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie!
CARANSEBEȘ – O terasă de pe Dâlma din Piața Gugulanilor, cunoscută pentru „micii de Deva”, a ars aseară, incendiul fiind anunțat la 112 în jurul orei 21.30!
REȘIȚA – Nu este vorba de vreun tun, ci de distrugerea controlată a elementelor de muniție descoperite pe teritoriul județului!
CRUȘOVĂȚ – O anexă a unei gospodării din satul Crușovăț, comuna Cornea, a fost cuprinsă astăzi de un incendiu, fiind solicitată intervenția salvatorilor cărășeni!
CARAȘ-SEVERIN – Un astfel de caz i-a determinat pe salvatorii cărășeni să amintească faptul că, în această perioadă, crește riscul producerii incendiilor generate de coșurile de fum necurățate sau neizolate față de obiectele din jur, care pot lua foc!
BUCHIN – Incendiul a izbucnit în satul Prisian, comuna Buchin, salvatorii stabilind drept cauză probabilă un scurtcircuit electric!
REȘIȚA – SUV-urile, considerate a fi unele dintre cele mai sigure vehicule, mai ales cele 4×4, deși nu sunt mașini de oraș, și-au făcut de ceva vreme loc în peisajul urban. Surprinzător este faptul că, deși vorbim de un bolid puternic – un Hyundai Tucson 4×4 –, dotat cu anvelope de iarnă, primul episod de ninsoare din Reșița a dat de furcă unei familii ce circula cu acesta duminică seara, pe strada Văliugului, din Reșița!