CARAȘ-SEVERIN – În prima parte a zilei, în interval de două ore, în Clisura Dunării, pe DN 57A, s-au produs două accidente rutiere în urma cărora două persoane au rămas încarcerate, după cum informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic“ al județului Caraș-Severin!
OȚELU ROȘU – Weekendul a fost unul… exploziv pentru echipa pirotehnică a pompierilor militari reșițeni, care a fost chemată să intervină, sâmbătă, 7 decembrie, pentru asanarea a nu mai puțin de 5 proiectile, calibru 76 mm, care au fost descoperite la Oțelu Roșu!
CICLOVA MONTANĂ – Un incendiu a fost raportat în această dimineață la 112, fiind cuprins de flăcări acoperișul unei case din Ciclova Montană. La fața locului au acționat pompierii miliari de la Secția Oravița!
PLUGOVA – O butelie încărcată cu gaz, neracordată corespunzător, care a explodat a fost, miercuri, cauza unui incendiu la o locuință din Plugova. Pompierii militari de la punctul de lucru din Băile Herculane și cei de la Detașamentul Caransebeș au intervenit în lupta cu flăcările, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă!
CARAȘ-SEVERIN – Afumători, coșuri de fum necurățate, lumânări uitate aprinse sunt doar câteva din cauzele câtorva dintre incendiile din perioada sărbătorilor, stinse din fericire la timp. Tot salvată a fost și biblioteca Băilor Herculane, după ce incendiul de la subsolul imobilului a fost stins înainte ca flăcările să mistuie instituția!
CARANSEBEȘ – Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață la magazinul PROFI de pe Calea Severinului!
SLATINA TIMIȘ – Accidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 4.30, pe DN6 (E70), la Slatina-Timiş, fiind implicate cinci autoturisme și un autotren!
CARAȘ-SEVERIN – Printre acestea: o lumânare a provocat un incendiu la Reșița, un afumător la Obreja, un proiectil a fost descoperit într-o locuință din Bănia, iar apele au inundat subsolul școlii din Bozovici!
BREBU – Un incendiu izbucnit la un autocamion gol, pe DN 58, la Brebu, spre izvor, a fost raportat în această dimineață la 112. La fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Reșița. Incidentul nu s-a soldat cu victime iar „potrivit șoferului, incendiul a izbucnit în timpul deplasării, din zona motorului“, după cum informează ISU „Semenic“!
CARAȘ-SEVERIN – Este isprava comisă duminică în satul Biniș, comuna Doclin, unde salvatorii au intervenit la timp, reducând serios proporțiile pagubelor. Protagonistul incidentului a ajuns însă la spital, cu arsuri la față și mâini!