Caraş-Severin, Romania
Tag

infiintare

Browsing

REȘIȚA – CSM Reșița, care a purtat mai multe denumiri de-a lungul istoriei, împlinește astăzi, 16 mai, 99 de ani existență! În lunga sa istorie, clubul din Valea Domanului a cucerit titlul de campioană a României în 1931, iar în 1954 a obținut și Cupa României într-o finală cu Dinamo București (2-0). De asemenea, în 1932, Reșița devenea vicecampioană națională după un joc pierdut în fața echipei Venus București!

CARAȘ-SEVERIN – Adunarea de constituire a avut loc în 9 ianuarie 1990, în sala de ședințe a Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Reșița! Printr-o simplă coincidență, organizația a fost înființată chiar în ziua de naștere a omului de cultură Alexander Tietz (9.01.1898 – 10.06.1978), al cărui nume îl poartă atât Biblioteca Germană din Reșița, cât și Colegiul Național „Diaconovici – Tietz”!

VEST. Întreaga comunitate a Universității de Vest din Timișoara aniversează 80 de ani de la înființare în spiritul care a consacrat-o, unul al performanței și al excelenței, ca rezultat gradual și permanent al unui demers perseverent realizat de cadre universitare, cercetători și studenți, alături de parteneri din comunitate.