CARAȘ-SEVERIN – Este concluzia discuțiilor purtate pe tema finanțării proiectelor culturale, sportive și religioase din banii județului!
CARAȘ-SEVERIN – A declarat șeful județului, care consideră că pentru asta bugetul ar fi trebuit să fie de 5 ori mai mare, pentru a rezolva „drumurile, care rămân principala problemă a județului“!
CARAȘ-SEVERIN – Proiectul „Reziliență transfrontalieră inteligentă în situații de urgență“ a fost semnat, la sfârșitul anului trecut, de președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu. Și este implementat pe o perioadă de 24 de luni, de CJ Caraș-Severin, în calitate de lider, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Semenic” al Județului Caraș-Severin, Orașul Vârșeț din Republica Serbia și Inspectoratul de Jandarmi Județean „Gral.bg. Vasile Zorzor“ Caraș-Severin!
CARAŞ-SEVERIN – Copiii din cele 17 localități beneficiare mai au de așteptat din cauza firmei care a câștigat licitația!
CARAȘ-SEVERIN – A spus Hurduzeu referindu-se la un tronson de drum dinspre Muntele Mic, care a fost decopertat și lăsat așa, materialul fiind utilizat în parcarea din stațiunea montană!
CARAȘ-SEVERIN – Demersurile deputatului social-democrat Silvia Mihalcea au dat, astăzi, rezultate!
CARAȘ-SEVERIN – Da, ați citit bine, se întâmplă în Caraș-Severin! Vorbim despre 28 de microbuze electrice aduse recent cu bani din PNRR, cedate primăriilor care încă n-au stații de încărcare…
CARANSEBEȘ – La sediul din Caransebeș al operatorului de apă-canal a avut loc miercuri după-amiază evenimentul oficial prin care AquaCaraș și-a oficializat rolul de sponsor al fetelor antrenate de profesoara Laura Andrei!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă unitatea sanitară a băgat în boală un județ întreg cu datoriile istorice rostogolite de la an la an, s-a găsit o pastilă-remediu: a rămas cu 1,63 de milioane de lei în plus pentru… diagnosticarea precoce a demenței!
CARAȘ-SEVERIN – Asta a declarat șeful județului, în cadrul unei discuții pe tema lipsei serviciilor spitalicești din anumite zone ale Caraș-Severinului!
