CARAȘ-SEVERIN – Reînnoirea infrastructurii feroviare dintre stațiile Reșița Nord și Voiteni, pregătită pentru licitație!
CARAȘ-SEVERIN – CFR așteaptă din nou oferte pentru reabilitarea celor 37,16 km din componența Lotului 6 al căii ferate Craiova-Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Afirmația îi aparține CEO-ului Hidroelectrica, Borbely Karoly, și a fost făcută la Reșița în prezența premierului Marcel Ciolacu!
VEST – Asta a spus ministrul Transporturilor la Timișoara despre unul din cele două proiecte pe PNRR în domeniul feroviar! Întrebat despre cum se mișcă lucrările pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj-Timișoara-Arad, proiect finanţat prin PNRR cu 2,18 miliarde de lei (fără TVA), Sorin Grindeanu a spus că dacă nu are emoții că nu se va încadra în grafic în ce privește proiectele de infrastructură rutieră, nu la fel stau lucrurile la cea feroviară!
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta, cu o ședință de organizare și mobilizare prezidată de prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu!
CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
CARANSEBEȘ – O spune administratorul aeroportului din Caransebeș, Gabriel Olariu, după semnarea acordului cu germanii de la Evia Aero pentru dezvoltarea unui pol de aviație sustenabilă pe singurul aeroport din Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Sau despre cum va rămâne nostalgică amintire traversarea Reșiței și a Bocșei, în drum spre Timișoara dinspre Caransebeș sau Grădinari!
VEST – E vorba despre elaborarea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Caransebeș-Lugoj al drumului de mare viteză ce pornește de la Filiași, a cărei licitație a fost pe rând anulată, reluată, suspendată…
MĂURENI – Sâmbătă, comuna a încheiat capitolul dedicat liberalismului, a întors pagina și a trecut la social-democrație! În prezența vicepreședintelui PSD – ministru al Transporturilor – Sorin Grindeanu, a președintelui filialei județene PSD, deputatul Silviu Hurduzeu, a prefecților, a unor vicepreședinți CJ și a numeroși primari PSD din Caraș-Severin și Timiș, a fost marcată, oficial, trecerea primarului Brian Filimon de la PNL la PSD!