Caraş-Severin, Romania
Tag

fotbal

Browsing

CARANSEBEȘ – Peste 100 de sportivi de la clubul municipalității au venit în colindă la Primăria Caransebeș, la final unui an foarte bun din punct de vedere al performanțelor. Cu voleibalista Maria Țițirigă pe post de dirijoare, aceștia i-au colindat pe primarul Felix Borcean și pe ceilalți angajați ai municipalității, după care Moș Crăciun i-a recompensat cu mici cadouri!

REȘIȚA – Cupa „Laura Rus”, ediția a VI-a, În memoriam Violeta Mițul, la fotbal feminin, se va desfășura sâmbătă, 14 decembrie, la Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița! Vor participa șase echipe: ACS Sporting Banat, FC Hermannstadt, A.S. Roma FP, United Bihor, Rapid București și OZFK VOJA GACIC Pancevo (Serbia), dar va avea loc și un meci demonstrativ între Echipa Laura Rus și Vedetele din Caraș-Severin!

CARAȘ-SEVERIN – Formația de copii Lupii Argintii, coordonată de Cristian Chitucea, a organizat la finalul lunii septembrie două competiții amicale în localitățile Prisaca și Șoșdea, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin! În continuare, echipele de juniori ale Lupilor Argintii se vor concentra pentru partidele din campionatul județean!

CARANSEBEȘ – Chiar dacă au început cu stângul prin gafa administrativă din Cupa României, cei de la CSM Caransebeș se bucură de suportul unor foști jucători caransebeșeni plecați la alte echipe. Așa cum este Cristi Birăescu, portarul celor de la CSM Lugoj, venit zilele trecute să-și încurajeze foștii colegi și prieteni aflați acum la echipa Primăriei Caransebeș!

REȘIȚA – Ediția 2024/2025 a campionatului României la fotbal va începe pe 13 iulie și se va desfășura până pe 25 mai anul viitor! Stabilirea meciurilor pentru cele 30 de etape din sezonul regulat s-a făcut după schema profesorului universitar reșițean Gheorghe Popovici!