CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni au destructurat o rețea de tip piramidal, care acționa în județele Hunedoara și Alba! Oamenii legii au organizat un flagrant, în 20 octombrie, în zona industrială a orașului Cugir, județul Alba, surprinzând membri ai grupării după ce ar fi încărcat cu țigarete trei autoutilitare. Au fost astfel ridicate aproximativ 4.420.000 de țigarete netimbrate ce ar fi urmat să fie comercializate către clienții grupării!
CARANSEBEȘ – Tranzacția a fost pusă în scenă la Caransebeș, contra unei sume de 60.000 de euro. Unul dintre cei vizați de anchetă cultiva canabis în curtea casei!
CARAȘ-SEVERIN – Aceștia se aflau în vizorul celor de la DIICOT Timișoara și au fost reținuți în weekend, pentru ca ulterior magistrații timișoreni să decidă arestarea pentru 30 de zile!
REȘIȚA – În noaptea de luni spre marți, la scurt timp după miezul nopții, doi bărbați din Reșița, de 21 și 31 de ani, au fost surprinși în flagrant delict după ce ar fi spart geamul lateral dreapta spate al unui autoturism parcat în zona Gării de Nord, iar din interiorul acestuia ar fi furat un radio casetofon și un portofel!
REȘIȚA – Bărbatul de 33 de ani a fost reținut, apoi arestat la domiciliu, după ce a fost surprins în timp ce escalada un gard de pe strada Ștefan cel Mare din Reșița, pentru a fura dintr-o anexă a unei gospodării!
ȘOPOTU NOU – Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 11 iunie 2021, a lui Păun Baba, primarul de la Buceaua, cum este cunoscută comuna din Valea Almăjului!
REŞIŢA – Cei trei tineri, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 25 de ani, au fost prinşi în flagrant ieri, 27 aprilie, de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, în timp ce ar fi comercializat 200 de grame de substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv!
