CARAȘ-SEVERIN – Comuna cărășeană a obținut finanțarea prin „Anghel Saligny“, pentru înființarea distribuției de gaze naturale în toate cele șase localități componente”!
ROMÂNIA – PNL continuă eforturile pentru prevenirea abandonului școlar, în acest sens fiind validate peste 1400 de cereri de finanţare!
REŞIŢA – Președintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, este optimist în privința realizării la Reşiţa a unui spital modular. Încă se așteaptă un răspuns de la București privind acceptarea la finanțare a acestui spital!
EZERIȘ – Spre deosebire de alte comune, Ezerişul e mai aproape de finanţarea proiectului de alimentare cu gaz! Primarul Ioan Rusu și-a făcut deja temele și e cu câțiva pași înaintea edililor de pe tronsonul Jupa-Herculane!
REŞIŢA – În urma concursului de proiecte culturale al Administraţiei Fondului Cultural Naţional, teatrul reşiţean s-a clasat pe locul V. În cadrul concursului au fost depuse peste 80 de proiecte din toată ţara, cel al Teatrului de Vest Reşiţa – „Reşiţa – 500“ propunând un spectacol original ce va proiecta oraşul în viitor, când se vor împlini 500 de ani de foc nestins!