CARAȘ-SEVERIN – Unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din județul Caraș-Severin urmează să fie construit între localitățile Măureni și Șoșdea. Lucrările sunt programare să înceapă în luna octombrie, spune primarul Brian Filimon!
CARANSEBEȘ – Ne referim la ofertele primite de municipalitatea din Caransebeș pentru construcția parcului fotovoltaic din proximitatea centurii ocolitoare, pe un teren de 40.726 mp aparținând Primăriei!
CARAȘ-SEVERIN – Ne aflăm în continuare printre județele cu cea mai mică putere instalată în panouri fotovoltaice din România! În iunie 2026, județul a ajuns la o capacitate totală de 41,7 MW, ceea ce îl plasează pe locul 40 din cele 42 de județe și municipiul București!
REȘIȚA – Municipiul este tot mai aproape de punerea în funcțiune a celui mai important proiect energetic al administrației locale. Lucrările la parcul fotovoltaic cu o capacitate de 8,5 MW avansează rapid, iar, potrivit primarului Ioan Popa, investiția realizată din fonduri europene ar urma să fie recepționată în cursul lunii august!
REȘIȚA. Din cauza unei avarii la rețeaua de alimentare cu energie electrică din Reșița, care afectează funcționarea Stației de Pompare Caraiman, suntem nevoiți să sistăm temporar furnizarea apei potabile astăzi, 17.07.2026 până la remediere. Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Caraiman (parțial) și str. Bucegi (parțial).
CARAȘ-SEVERIN – Acesta este bilanțul fenomenelor meteorologice periculoase înregistrate în cursul nopții, în județul nostru!
REȘIȚA -Atât e dispusă să plătească TUR unui furnizor de energie electrică, pentru o perioadă de minim 12 luni!
ADVERTORIAL. Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna EZERIŞ anunță lansarea proiectului „CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC PENTRU ACOPERIREA CONSUMULUI PROPRIU DE ENERGIE ELECTRICĂ AL COMUNEI EZERIŞ, JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN”, cod proiect 315534, finanțat prin Fondul pentru Modernizare – Program–cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, gestionat la nivel național de Ministerul Energiei, în calitate de autoritate națională de implementare și gestionare a fondurilor alocate României din Fondul pentru Modernizare.
CARAȘ-SEVERIN – În urma petiției ”Salvați Lacul Trei Ape – Opriți secarea acestui loc unic din Munții Semenic!”, lansată pe platforma Declic, compania TMK Hydroenergy Power SRL ne-a transmis o serie de precizări privind situația actuală a lacului Trei Ape!
